main logo
2772

Bătaie mortală în fața unui club de noapte: Ce spune o femeie martor

Una dintre tinerele, care susține că a fost martor la încăierarea iscată în fața unui club de noapte din Capitală, în urma căreia bărbatul de 30 de ani a murit fiind snopit în bătaie, ne-a povestit cum s-a întâmplat totul.

Bătaie mortală în fața unui club de noapte: Ce spune o femeie martorBătaie mortală în fața unui club de noapte: Ce spune o femeie martor

Femeia spune că se afla acolo cu prietena ei, la un moment dat, unul dintre luptători a încercat să o agațe pe amica sa, iar atunci a început totul. Tânăra ne-a mai povestit că a fost audiata de autorități și le-a povestit ce a văzut în acea noapte, transmite Știri.md cu referire la Protv.md

Procurorul de caz ne-a confirmat că au fost audiați martori, însă nu ne-a putut oferi mai multe detalii.

„Am intrat în club, am stat, am servit, ne-am distrat, după care la un moment dat o prietenă de-a noastră a ieșit afară. În acel moment, după câte am înțeles, domnul în cauza, Ignat Aurel, i-a spus niște cuvinte, iar fata nu era prea mulțumită. Atunci, un prieten al decedatului s-a băgat să-i ia apărarea. Eu la prima bătaie nu am fost prezentă, noi am intrat toți înapoi, ne-am așezat din nou la masă, unde deja pe la oră 02:00-03:00, Aurel Ignat s-a întors. Cel mai probabil a fost să se schimbe, pentru că deja era îmbrăcat în haine sportive, menționează femeia martor la bătaie.

Aici e clar că a fost cu un scop anume, că s-a întors înapoi în club. S-a întors în club și deja când am văzut că ei toți ies afară, peste vreo trei minute am ieșit și eu. Când am ieșit, deja am văzut că ei se bat. Prima lovitură i-a dat-o Ignat, prietenului lui Sergiu. Acela a căzut jos, la care după asta și Sergiu s-a băgat. Și aici s-a început bătaia.

Sergiu a căzut jos, ei erau mai mulți, au profitat de moment și l-au lovit cu picioarele în abdomen, în cap și în celelalte părți ale corpului. Eu dintre toți pe care i-am văzut lovind cel mai mult, l-am văzut pe Ignat Aurel. Eu în genere nu știam cine e el, am văzut pe rețelele de socializare, l-am căutat pe Facebook și am văzut că e campion. M-a rugat fata, el a fost cel care l-a bătut cel mai tare pe Sergiu. Când am întors capul, pe partea dreaptă l-am văzut deja zăcând jos pe Sergiu. În jurul lui erau deja foarte multe persoane și erau în așteptarea ambulanței și poliției".

Un bărbat de 30 de ani a murit la spital după ce a fost snopit în bătaie în față unui club de noapte.

Potrivit soției victimei, totul s-ar fi întâmplat acum o săptămână, când bărbatul a mers la un club de noapte, unde un prieten își sărbătorea ziua de naștere. După petrecere, s-ar fi iscat o ceartă în față clubului de noapte, iar soțul ei ar fi fost bătut crunt de un luptătorul K1. Doi luptători K1 au fost reținuți până acum.

Potrivit magistraților, primul suspect reținut pentru că ar fi ucis în bătaie un bărbat de 30 de ani, în față unui club de noapte, este luptătorul K1, Mihail Pârgaru. Cu cătușele pe mână, acesta a compărut ieri pentru prima data în față judecătorilor. Pe numele lui a fost emis un mandat de arestare pentru 30 de zile.

Inițial, poliția a deschis pe acest caz un dosar penal pentru huligansim, și nu pentru omor. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă până la 15 ani de închisoare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării