Alte bucăți de rachetă, depistate într-o localitate din stânga Nistrului
Mai multe fragmente de rachetă au fost depistate, din nou, în stânga Nistrului. Potrivit șefului delegației transnistrene în Comisia Unificată de Control, Oleg Beleakov, rămășițele de rachetă au fost găsite în apropierea localității Gâsca.
Potrivit lui Beleakov, la fața locului au intervenit observatorii militari, care acumulează informațiile necesare pentru a stabili toate circumstanțele, transmite Știri.md.
Deocamdată nu e clar dacă este vorba despre elementele rachetei căzute în noaptea de 25 septembrie sau despre alt incident.
Știri.md amintește că bucăți de rachetă au căzut în noaptea de 24 spre 25 septembrie, într-o grădină din satul Chițcani din stânga Nistrului.
Pe 27 septembrie, autoritățile au mai găsit bucăți de rachetă într-un iaz din raionul Anenii Noi.
Totodată, presa din stânga Nistrului scrie că au fost depistate și alte două bucăți de rachetă pe câmpurile din localitatea Chițcani.
Ieri, 28 septembrie, componentele explozibile au fost detonate după ce specialiștii au evacuat apa din lac.
Citește și:
Noi imagini cu detonarea din Hârbovăț: Ce s-ar fi întâmplat în caz de explozie
Momentul exploziei de la Hârbovăț: Geniștii au detonat componenta rachetei