main logo
1227

Alertele cu bombă la CSJ și Judecătoria Chișinău, false

Noi alerte cu bombă la Chișinău în dimineața zilei de astăzi, 7 iulie. Minate ar fi Curtea Supremă de Justiție (CSJ) și Judecătoria Chișinău, sediul Botanica.

Alertele cu bombă la CSJ și Judecătoria Chișinău, falseFoto: zdg.md

Informația a fost confirmată pentru Știri.md de către ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati.

La fața locului au intervenit toate serviciile specializate, iar conform procedurilor persoanele au fost evacuate.

Astfel, în urma verificărilor obiecte explozibile nu au fost depistate.

Menționăm că, comunicarea mincinoasă cu bună-știință despre actul de terorism se pedepsește cu amendă de până la 42.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare până la doi ani.

Reamintim că, pe parcursul zilei de marți, au fost anunțate peste 50 de alerte cu bombă, care s-au dovedit a fi false. Au fost vizate instituții publice din Chișinău și practic din toate raioanele țării.

Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției informau inițial că au fost anunțate alerte cu bombă la Parlament, Guvern, instanțe judecătorești, centre comerciale, spitale, dar și la Aeroportul Internațional Chișinău, Agenția Servicii Publice. Angajații și vizitatorii din incinta clădirilor au fost evacuați.


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării