main logo
1415

Adrian Efros: Apreciem sprijinul oferit Moldovei de Consiliul Europei

Ministrul moldovean de Interne, Adrian Efros, a mulţumit Consiliului Europei pentru tot ajutorul posibil în susţinerea refugiaţilor din Ucraina, care au găsit protecţie în ţară după începutul agresiunii Rusiei împotriva statului vecin. Efros a făcut această declaraţie în cadrul forumului internaţional „Protecţia drepturilor omului ale persoanelor strămutate: Provocări contemporane şi următorii paşi”.

Adrian Efros: Apreciem sprijinul oferit Moldovei de Consiliul EuropeiAdrian Efros/Foto: Știri.md/Arhivă

Potrivit lui Efros, după începutul agresiunii ruseşti, în Moldova au intrat 1,2 milioane de cetăţeni ucraineni, dintre care mai mult de 100.000 au decis să rămână în Moldova pentru o perioadă îndelungată de timp, transmite Știri.md, cu referire la infotag.md.

„Autorităţile ţării îşi reafirmă angajamentul de a proteja drepturile omului şi de a-i sprijini pe toţi cei aflaţi în dificultate. Ne vom continua eforturile pentru a crea un cadru legislativ incluziv, a oferi acces la serviciile de bază şi a integra refugiaţii în viaţa economică şi socială a comunităţii. Apreciem înalt sprijinul oferit de Consiliul Europei şi partenerii noştri internaţionali şi credem sincer că împreună putem crea un viitor mai sigur şi mai prosper pentru toţi cei care solicită azil în Moldova”, a declarat ministrul.

În numele Preşedinţiei lituaniene a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, ambasadorul Lituaniei în Republica Moldova, Tadas Valionis, şi-a exprimat recunoştinţa pentru solidaritatea ţării cu persoanele care fug de conflictul din Ucraina, oferindu-le azil şi sprijin, precum şi o trecere sigură spre alte ţări.

„Lituania rămâne ferm angajată să sprijine Ucraina, subliniind necesitatea de a spori presiunea asupra Rusiei pentru a asigura responsabilitatea deplină pentru crimele sale şi pentru a deschide calea spre o pace justă, durabilă şi sustenabilă în Ucraina şi Europa”, a subliniat ambasadorul Valionis.

David Best, Reprezentantul Special al Secretarului General pentru Migraţie şi Refugiaţi (SRSG), a declarat că actualul proiect „Consolidarea protecţiei drepturilor omului ale refugiaţilor şi migranţilor în Republica Moldova” este „bazat pe standarde extinse ale Consiliului Europei, în special pe jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi pe cele mai bune practici în acest domeniu”.

„Acesta sprijină autorităţile naţionale şi alţi actori în abordarea nevoilor refugiaţilor şi migranţilor, contribuind în acelaşi timp la crearea unor sisteme durabile şi sustenabile de migraţie, azil şi primire”, a spus Valionis.

Conferinţa a reunit reprezentanţi ai agenţiilor de stat moldoveneşti şi specialişti în domeniul refugiaţilor din alte state membre ale Consiliului Europei, diplomaţi, organizaţii internaţionale, activişti civici şi experţi.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării