main logo
4085

Accident grav în Capitală: O femeie, lovită de o mașină. A ajuns la spital

Un accident s-a produs astăzi, 1 octombrie, pe o stradă din Capitală. O femeie a fost spulberată de un automobil în timp ce traversa strada.

Accident în Capitală: O femeie, lovită de o mașină. A ajuns la spitalFoto: Accidente Rutiere Moldova

Potrivit șefului Serviciului de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, accidentul s-a produs azi-dimineață, 1 octombrie, în jurul orei 06:58, pe strada Calea Moșilor, transmite Știri.md.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că un automobil de model Mercedes, condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani, a lovit o femeie de 60 de ani.

În urma impactului, femeia a fost preluată de ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Totodată se va stabili dacă șoferul se deplasa regulamentar și dacă femeia traversa strada regulamentar.

Amintim că vremea în țară continuă să fie instabilă. În acest context, Poliția Republicii Moldova atenționează cetățenii să evite deplasările.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a prognozat, în perioada 30 septembrie - 1 octombrie, vreme posomorâtă. Vor cădea ploi, iar vântul va sufla mai mult moderat, cu intensificări.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării