main logo
619

75% din fântânile din Moldova nu corespund normelor de calitate a apei

Aproape 75% dintre fântânile din Republica Moldova nu respectă standardele de calitate a apei. Cele mai multe sunt poluate cu nitraţi şi bacterii periculoase.

75% din fântânile din Moldova nu corespund normelor de calitate a apeiImagine simbol

Laboratorul Centrului de Sănătate Publică din Chişinău face doar verificări parțiale și recomandă oamenilor să fie responsabili şi să dezinfecteze fântânile din gospodării, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.

Alexandru Nalba, specialist Centru de Sănătate Publică, ANSP: Am scos două căldări de apă, le-am vărsat. Acum, urmează conform cerinţelor operaţionale de prelevare a probelor de apă din fântână, urmează flambarea căldării, iar apoi scoatem o căldare cu apă şi prelevăm proba la indicatorii microbiologici în sticlă sterilă, după aia prelevăm probă la indicatori sanitaro-chimici.

Potrivit specialiştilor de la Agenţia Naţională de Sănătate Publică, printre raioanele cu cele mai grave probleme la calitatea apei sunt raioanele Rezina, Râşcani, Călăraşi, Căuşeni.

Liliana Carp, medic specialist, ANSP: Cauzele care conduc la această situaţie sunt în primul rând insalubritatea localităţilor. Lipsa sistemelor de canalizare şi staţiilor de epurare în localităţile rurale care duce la infiltrarea apelor uzate în pânza freatică şi afectarea calităţii apei din fântânile publice. Acestea sunt de multe ori localizate fără coordonarea cu CSP şi sunt amplasate în apropierea grajdurilor, gunoiştilor, depozitelor.

„De prin anii 80 e făcută fântâna şi o folosim de atunci. Apa e bună, o bem, o folosim pentru udat. -Mai faceţi dezinfecţie din când în când? - Facem în tot anul. Facem dezinfecţie cu clor, curăţă şi o las să pompeze mai mult, să ud şi apoi o folosesc.”

Cei mai mulţi localnici din Tohatin evită să folosească apa din fântâni. Apa pentru consum o iau de la rețea sau din magazine.

„Folosim apa din fântâni mai rar pentru că după cum cunoaştem, în Republica Moldova, calitatea apelor din fântâni nu este prea bună. Iată de ce o folosim doar pentru animale, dăm la păsări, la animale. Noi, din păcate o procurăm.”

„Apă consumăm din conductă. Pentru tot, pentru tot, din conductă. -Din fântâni luaţi apă? - Nu nu, fântână nu avem, nu ne folosim”, au spus oamenii.

Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică recomandă cetăţenilor să evite utilizarea fântânilor publice şi să se informeze asupra calităţii apei înainte de a o consuma. Totuşi, cei care dispun de fântâni în gospodărie, sunt îndemnaţi să le dezinfecteze o dată pe an.

Mădălina Cociu, jurnalist TVR Moldova: „Pentru dezinfectarea fântânilor se folosesc substanțe pe bază de clor. Fântâna se acoperă cu un capac timp de șase ore. Apa poate fi folosită abia după dispariția totală a mirosului de clor și după verificarea calității într-un laborator”.

Consumul apei contaminate ar putea duce la apariţia mai multor boli, hepatita, afecțiuni gastrointestinale sau boli articulare. Potrivit ANSP, în Republica Moldova sunt aproape 45.000 de fântâni, iar peste 30.000 sunt periculoase.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării