main logo
594

„Pomul vieții” prinde culoare: Cum arată podul de la Telecentru

O parte a podului de la Telecentru este aproape gata, iar zilnic se muncește pentru ca lucrarea, brandul turistic al Republicii Moldova – „Pomul Vieții”, să fie finalizată cât mai curând.

„Pomul vieții” prinde culoare: Cum arată podul de la TelecentruFoto: facebook.com

Despre aceasta a anunțat primarul Capitalei, Ion Ceban, care a prezentat și o serie de fotografii de la fața locului, transmite Știri.md.

"Mă bucur că am reușit să susținem și să promovăm un nou proiect reprezentativ pentru fiecare dintre noi", a spus Ceban.

Totodată, edilul i-a invitat pe doritori să participe la zugrăvirea peretelui.

"Știați că puteți veni sub podul de la Telecentru și împreună cu pictorii să puneți o pată de culoare pe pereții care prind viață?", a mai scris Ion Ceban.

Podul de la Telecentru are o suprafață de 4.000 de m2, care urmează să fie pictată cu aproximativ 2.000 de litri de vopsea. Inițiativa face parte din Campania Națională #NEAMPORNIT, care are scopul de a promova turismul intern și locurile neexplorate din Moldova.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării