main logo
973

Stațiile de așteptare din Chișinău arată teribil: Explicațiile Primăriei

Fără acoperiș, sau dacă este, e ciuruit, sticle sparte, gunoaie și scaune rupte – sunt condițiile dezolante în care așteaptă locuitorii din Chișinău sosirea microbuzelor și troleibuzelor.

Stațiile de așteptare din Chișinău arată teribil: Explicațiile PrimărieiFoto: orheitv.md

Potrivit oamenilor, majoritatea stațiilor de așteptare a transportului public necesită reparație capitală, iar foarte puține au fost înlocuite cu altele noi, transmite Știri.md cu referire la orheitv.md.

În același timp, în Seul, capitala Coreei de Sud, stațiile sunt de ultimă generație și, cel mai important, sunt rezistente la intemperii – sută la sută.

Chișinăul este plin de stații de așteptare distruse, iar locuitorii Capitalei spun că nu se pot adăposti și sunt nevoiţi să înfrunte canicula şi ploile în timp ce aşteaptă transportul public.

„Sunt într-o stare deplorabilă, pot spune”.

„Sigur că nu sunt bune. Ce poate fi bun aici? Sunt stricate, uzate, vechi. Dar și oamenii sunt de vină, le-au stricat, le-au desenat pe cele noi, le-au stricat sticlele”.

Scaune stricate, gunoaie, sticle sparte și acoperișuri smulse. Așa continuă să arate majoritatea stațiilor din capitală. Oamenii spun că așteptarea transportului în astfel de locuri nu este doar neplăcută, dar și riscantă. 

Iar iresponsabilitatea unor cetățeni, care continuă să desfigureze orașul, fac ca stațiile de așteptare a transportului public din Chișinău să arate ca după război.

„Sunt oameni fără adăpost care stau pe bănci și beau. Beau alcool, sting țigările de scaune, bineînțeles, că se strică”.

„Sunt stații care arată foarte bine și stații care nu arată bine deloc”.

Iar acesta este orașul Seul, în care stațiile de așteptare a transportului public arată ca din viitor. Sud-coreenii au staţii unde își măsoară temperatura, își dezinfectează mâinile, au aer condiționat, surse de încărcare pentru gadget-uri, dar și scaune care se încălzesc.

Stațiile din capitala noastră nu au nici măcar condițiile strict necesare. Între timp, reprezentanții Primăriei spun că repararea acestora se desfășoară treptat.

Victor Chironda, viceprimar al municipiului Chișinău: „Doar în ultimile trei zile au fost instalate aproape zece stații. Acum se schimbă stațiile pe acele străzi care se află în reparație: Albișoara, Pușkin și Bodoni”.

Din 2007, stațiile din capitală se află în gestiunea unei companiei de publicitate, care, potrivit viceprimarului, s-a angajat să le înlocuiască cu altele noi. Acest lucru se întâmplă însă în foarte puține cazuri, cum este acesta, de exemplu, din sectorul Buiucani.

„Au început să schimbe ceva acolo, în unele locuri au instalat altele noi, dar până acum acestea sunt unități. Mi-aș dori să fie mai bine”.

În total, în municipiul Chișinău sunt peste 700 de stații, dintre care aproximativ 350 sunt sub formă de pavilioane.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării