main logo
648

OMS afirmă că utilizarea termenului pandemie nu schimbă răspunsul la criză

Termenul ''pandemie'' utilizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru a descrie epidemia de coronavirus nu schimbă răspunsul acesteia la criză, a declarat miercuri şeful Programului de Urgenţe al OMS, Mike Ryan, într-o conferinţă de presă.

OMS: Utilizarea termenului pandemie nu schimbă răspunsul la criză

Responsabilul a mai declarat că situaţia din Iran este foarte gravă şi organizaţia ar dori să vadă mai multă supraveghere şi mai multă îngrijire pentru bolnavi, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.

OMS a anunţat miercuri seară că epidemia de Covid-19 este o ''pandemie''.

Focarul global de coronavirus a ajuns acum la nivelul unei pandemii globale, a declarat directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

În ultimele două săptămâni, numărul de cazuri de Covid-19 în afara epicentrului epidemiei în China a crescut de 13 ori şi numărul ţărilor afectate s-a triplat, a spus şeful OMS.

Totalul cazurilor a ajuns la 118.000 de cazuri în 114 ţări, cu 4.291 de decese.

În pofida declarării unei pandemii, care în mod obişnuit este înţeleasă ca un focar greu de controlat care se răspândeşte pe plan internaţional, Tedros a subliniat că este încă posibil să se reducă numărul de noi infecţii cu măsuri ferme de politică de sănătate.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării