main logo
735

Curtea Constituțională va examina sesizările privind amenzile în pandemie

Curtea Constituțională va decide astăzi dacă amenzile pentru nerespectarea regulilor epidemiologice în timpul pandemiei de COVID-19 contravin sau nu Constituției.

CC va examina sesizările privind anularea amenzilor în pandemieFoto: știri.md

Mai exact, vor fi examinate cele trei sesizări depuse de deputatul neafiliat Octavian Țîcu, parlamentarul Platformei DA Vasile Năstase și judecătorul Serghei Papuha de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, transmite Știri.md cu referire la Publika.md.

Printre argumentele invocate de autorii sesizărilor se numără lipsa unor stipulări clare privind circumstanțele în care pot fi aplicate amenzile, dar și disproporționalitatea acestor sancțiuni.

În cazul persoanelor fizice sancţiunile pentru încălcarea măsurilor anti-COVID-19 ajung la 25.000 de lei, iar pentru cele juridice – până la 75.000.

Dacă acţiunile celor care au încălcat normele de protecţie duc la îmbolnăvirea intenţionată a unor persoane, vinovaţii se pot alege şi cu dosar penal, pedeapsa fiind de până la şapte ani de puşcărie.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării