main logo
1327

Coreea de Nord admite oficial că Kim Jong-un nu poate curba timpul și spațiul

Ziarul oficial al Partidului Comunist din Coreea de Nord a negat că liderii regimului pot curba magic timpul și spațiul.

Coreea de Nord admite că Kim Jong-un nu poate curba timpul și spațiul

Astfel, punând capăt unei tradiții folosite pentru a releva puterile mistice ale liderului Kim Jong-un și ale fostului conducător Kim Jong-il, transmite Știri.md cu referire la hotnews.ro.

În cel mai recent semn că regimul pare să renunțe la crearea de mituri legate de liderii săi, ziarul Rodong Sinmun a negat săptămâna aceasta că membrii familiei Kim sunt maeștri ai „chukjibeop”, o metodă de a contracta spațiul și a călători distanțe uriașe într-o perioadă scurtă de timp, potrivit mitologiei est asiatice.

Ziarul de propagandă al regimului a notat că: „În termeni realiști, o persoană nu poate dispărea subit și reapărea prin plierea spațiului”.

După ce Kim Jong-un nu a reușit să ajungă la o înțelegere cu președintele american Donald Trump în cadrul summitului de la Hanoi de anul trecut, acesta s-a concentrat pe afișarea unei laturi mai „umane” a sa, îndemnând nord-coreeni să evite mitificarea liderului lor.

„Mitificarea activității revoluționare a unui lider și a imaginii sale ar duce la ascunderea adevărului”, ar fi spus liderul nord-coreean după eșecul negocierilor cu Statele Unite din luna martie a anului trecut, potrivit presei de stat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării