main logo
821

Concluziile medicilor: Infectarea cu COVID-19 nu garantează imunitatea

Infectarea cu noul coronavirus nu ne garantează imunitatea, iar reinfectarea este posibilă la scurt timp după ce am crede că ne-am vindecat!

Concluziile medicilor: Infectarea cu COVID-19 nu garantează imunitateaFoto: știri.md

Sunt concluzii la care au ajuns medici din întreaga lume care atrag atenţia că anticorpii creaţi de sistemul imunitar dispar în câteva luni, transmite Știri.md cu referire la observatornews.ro.

Astfel, există riscul să ne îmbolnăvim şi în "valul doi" şi chiar să facem forme severe dacă organele afectate au rămas cu sechele.

"Morţii sunt reali! Cazurile sunt reale!", este semnalul de alarmă tras de medici, după valul de relaxare şi chiar nepăsare care a cuprins România. Şi la fel de real este faptul că, odată infectat şi vindecat, nimic nu îţi garantează că nu te vei îmbolnăvi din nou.

Cristian Oancea, manager Spitalul Victor Babeș, Timișoara: Deci nu toţi pacienţii care trec prin infecţie dezvoltă anticorpi. Al doilea punct - există riscul de reinfecţie. Ori poate cu altă tulpină, ori poate efectiv se infectează cu aceeaşi tulpină din cauza unei imunităţi anarhice.

Nu înseamnă că dacă ai trecut prin infecţie vei rămâne imun toată viaţa.

Nivelul de anticorpi scade treptat după vinecare, avertizează medicii şi cercetătorii. Aceştia ne pot proteja maximum trei luni.

Ioana Stăncel, medic Direcția Medicală a Ministerului Afacerilor Interne: Vom dezvolta un tip de anticorpi de stare acută. 

La început creşte concentraţia, apoi descreşte. Şi, se poate observa la un moment dat, pe o curbă, că aceşti anticorpi de stare acută dispar.

Între timp, apar anticorpii de stare cronică care pot să fie prezenţi în sângele pacientului până la trei luni şi care arată că şi pacienţii asimptomatici au fost infectaţi.

La fel s-ar fi putut întâmpla şi în cazul celor trei pacienţi din Sibiu, reinfectaţi la scurt timp după ce s-au vindecat. Starea lor de sănătate este stabilă, spun medicii care i-au trimis deja acasă. Dar, între timp, au apărut alte două cazuri de reinfectare.

Acelaşi lucru se poate întâmpla şi în cazul gripei sezoniere. De aceea, unii medici recomandă să ne vaccinăm de două ori pe an.

Cristian Oancea, manager Spitalul Victor Babeș, Timișoara: Dacă în acelaşi moment ai şi gripă şi Sars Cov 2, atunci şansele tale de supravieţuire sunt grav puse sub semnul întrebării.

Sandro Galea, epidemiolog: În fapt, ne-am dori ca toţi să devenim imuni la acest virus. Acum, cum o să ajungem la asta, dacă prin imunizare naturală după ce toată lumea se va infecta sau prin imunizare indusă de vaccinuri, rămân întrebări deschise.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării