main logo
584

Chicu la Euronews: Drama politică a încetat în Moldova

Ion Chicu, prim-ministrul Republicii Moldova, afirmă într-un editorial pentru Euronews că drama politică din Republica Moldova s-a încheiat, iar noua conducere se angajează să facă din stat un lider al automatizării și să-l îndrepte spre a patra revoluție industrială.

Chicu la Euronews: Drama politică a încetat în MoldovaFoto: știri.md

„Drama politică din Republica Moldova s-a încheiat. În cele din urmă, instituțiile politice esențiale - Parlamentul, Președinția, Guvernul - lucrează împreună pentru a avansa pe agenda publică și pentru a realiza ceea ce a fost promis demult: revizuirea modului în care statul înțelege responsabilitatea față de stat”, a scris Ion Chicu pentru Euronews, transmite Știri.md cu referire la deschide.md.

Șeful Executivului de la Chișinău a menționat că „după un 2019 tulburat, Moldova se angajează să facă din 2020 un an de creștere, transformare și reformă”. 

Ion Chicu a prezentat agenda pe care și-a propus să o realizeze atât pe plan extern, cât și pe intern: “Pilonii esențiali ai abordării noastre? 

Cei obișnuiți să vadă tot ce se întâmplă în Moldova ca o luptă geopolitică vor fi dezamăgiți: integrarea europeană, consolidarea cooperării cu partenerii noștri occidentali și estici, consolidarea democrației și a statului de drept și o creștere economică solidă și incluzivă vor continua să ne ghideze eforturile.”, a notat premierul, citat de ABC News.

„Pe plan intern, guvernul va face eforturi în sectorul public, în special în infrastructura drumurilor și în sectorul energetic, deoarece aceasta ne va asigura competitivitatea și va face țara o destinație mai atractivă pentru investiții și crearea de locuri de muncă. 

În același timp, credem în rolul unui stat angajat și inteligent, care poate îmbunătăți serviciile publice, precum serviciile medicale și educația și poate profita de digitalizare pentru a ne redefini profilul economic și avantajul competitiv. 

Acest lucru ne-ar permite să ne aducem economia în secolul 21 și să fim printre liderii automatizării și a celei de a patra revoluție industrială.”, mai spune Ion Chicu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării