552
0
Năstase o atacă din nou pe Maia Sandu: Eu trebuie să fiu candidatul unic pentru că eu nu am fost în Guvern
552
0

După anunțarea rezultatelor sondajului realizat de IRI, în care Maia Sandu apare ca favorită în turul doi de scrutin în fața lui Andrei Năstase, ultimul transmite un mesaj pe Facebook în care sugerează că este gata să renunțe la ideea candidatului comun.

Năstase aduce critici directe sau mai voalate la adresa practic tuturor candidaților la funcția de președinte, nu și în privința lui Igor Dodon, care apare lider în sondaje.

Năstase o atacă voalat pe Maia Sandu, făcând apropo-uri la faptul ca aceasta a fost membră a guvernelor pe care acum le critică și chiar a candidat la funcția de premier, urmând să primească sprijinul PLDM și PDM.

„Atunci când statisticile, sondajele nu ne ajută prea mult, trebuie să recunoaștem onest acest lucru și măcar în ultimul ceas să mergem direct la popor”, scrie Andrei Năstase, arătând astfel că nu-i mai convine desemnarea candidatului comun.

În continuare el îi aduce critici subtile Maiei Sandu că a lucrat în guverne ale fostelor Alianțe pentru Integrare Europeană și chiar a pretins la funcția de premier. ”Nu am pretins vreodată șefia guvernului sau a vreunei instituții”, scrie Năstase, vrând astfel să arate că este mai potrivit pentru a candida la președinție.

Cel mai interesant este că în mesajul său voluminos, Năstase aduce critici directe sau mai voalate la adresa practic tuturor candidaților la funcția de președinte, nu și în privința lui Igor Dodon, care apare lider în sondaje. Acest fapt pare să confirme informațiile apărute în presă despre anumite înțelegeri obscure dintre cei doi.

Portalul www.stiripesurse.ro amintește într-o analiză cooperarea dintre Năstase și Dodon la protestele din toamna anului trecut și începutul lui 2016. De asemenea, menționează că în pofida pactului de neagresiune dintre ei, „televiziunea lui Victor Țopa, Jurnal TV, care îl susține pe Năstase, nu pierde ocazia în a o ataca pe Maia Sandu ori de câte ori are ocazia, deși între cei doi există un pact de neagresiune”.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter