main logo
545

Vlah cere demisia directorului Agenţiei de Dezvoltare Regională Găgăuzia

Başcanul Găgăuziei, Irina Vlah, cere demiterea directorului Agenţiei de Dezvoltare Regională Găgăuzia, Valeriu Ianioglo.

Vlah cere demisia directorului Agenţiei de Dezvoltare Regională Găgăuzia

În demersul adresat ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Georgeta Mincu, ea îşi motivează solicitarea prin faptul că directorul întreprinde "acţiuni ilegale", transmite Știri.md cu referire la Infotag

Potrivit başcanului, conducerii Comitetului Executiv i-a fost prezentat un act cu lucrările executate de compania de construcţii "Moncomtex" în valoare de 692 mii lei pentru montarea blocurilor de ferestre la Centrul de Sănătate din Comrat. 

"Însă s-a constatat că aceste lucrări nu au fost realizate. Actul însă a fost semnat de şase persoane, inclusiv de Ianioglo. Când a devenit cunoscut faptul că de lucrările de instalare s-a interesat conducerea autonomiei, s-a constatat că actul şi factura fiscală pentru suma indicată fuseseră anulate. S-a constatat că a dispărut şi contractul de muncă încheiat cu Ianioglo, care, apropo, a expirat la 27 decembrie 2016. Se pune întrebarea: în baza cărui document a continuat relaţia de muncă cu acesta? Solicit urgent o anchetă de serviciu în privinţa acestor fapte", a scris Vlah.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării