main logo
443

Un deputat socialist a criticat Consiliul Europei pentru legalizarea căsătoriilor dintre persoanele de acelaşi sex

Deputatul Partidului Socialiştilor, Vlad Batrîncea, a criticat de la tribuna Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de la Strasbourg rezoluţia adoptată în susţinerea legalizării în ţările membre ale Consiliului Europei a căsătoriilor dintre persoanele de acelaşi sex şi adopţiile copiilor de către aceste cupluri.

Critici dure la adresa Consiliului Europei din partea unui socialist

Potrivit agenţiei Infotag cu referire la site-ul PSRM, el a cerut "oprirea acestui atac organizat împotriva instituţiei familiei tradiţionale", transmite Știri.md.

"Rezoluţia impune tuturor celor 47 de state membre ale Consiliului Europei să contribuie la înregistrarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex şi la recunoaşterea drepturilor acestora de a adopta copii. Dar în ţara mea, în Republica Moldova, Constituţia stipulează că o căsătorie înseamnă uniunea între bărbat şi femeie. Respectiv, ajungem la concluzia că autorii acestei rezoluţii ne spun despre necesitatea modificării Constituţiei, făcând trimitere la hotărârile Curţii Europene pentru Drepturile Omului. Dar CEDO niciodată nu a afirmat că dreptul suveran al ţării de a opera modificări în propria Constituţie ar putea fi sfidat pentru a respecta interesele unui oarecare grup de persoane. Acesta este un drept suveran al ţării - cel de a-şi avea propria Constituţie", susţine socialistul.

El a menţionat că "foarte multe personalităţi marcante luptă pentru democraţie şi aceşti oameni au fost educaţie de o mamă şi un tată, au fost născuţi în dragoste, iar ulterior au ajuns să lupte pentru democraţie în Europa şi în lumea întreagă".

"Suntem de părerea că instituţia familiei necesită şi să fie apărată. Noi observăm situaţia demografică din Europa. Vedem că la doi maturi revine un singur copil - aşa spune statistica. Noi credem că trebuie să ne oprim, în caz contrar, peste 50 de ani, Europa ar putea pur şi simplu să dispară!", a subliniat Batrîncea.

El nu exclude că, "dacă numărul europenilor continuă se scadă, atunci Europa ar putea fi numită altfel, deoarece vor exista alte reguli, alte principii şi alte concepte".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării