Investigație: Medaliile lui „Caras”, plătite din bani cu iz penal
Victor Muntean, cunoscut pe TikTok drept „Caras”, a revenit recent din Rusia cu opt medalii de aur și un tricou cu inscripția „Moldova Mare”. Potrivit unei investigații realizate de publicația Diez, turneul sportiv la care a participat Muntean a fost sponsorizat de un fost ofițer rus condamnat pentru fraudă, cu un fond de premiere de 1.500.000 de ruble, iar valoarea premiului pe care l-ar fi primit sportivul nu acoperă nici jumătate din costul biletului spre Sankt-Petersburg.

Sportivul în vârstă de 28 de ani a participat la o competiție organizată de World Raw Powerlifting Federation (WRPF), o federație care organizează sute de competiții anual, multe dintre ele fără valoare sportivă reală sau criterii stricte de participare, transmite Știri.md cu referire la diez.md.
Competiția la care a participat Muntean, numită Кубок Мира (Cupa Mondială), nu a fost recunoscută la nivel internațional, nu a fost omologată de federații acreditate și nici măcar în Rusia nu a avut acoperire serioasă în presa sportivă.
La Sankt-Petersburg, Victor Muntean spune că a ajuns datorită unui prieten din Orhei, care l-a îndemnat să participe. Scopul a fost să mai câștige niște bani, declară Ghenadie Stog, antrenorul lui Victor Muntean.
Sponsorii principali ai competițiilor organizate de WRPF sunt câteva organizații care aparțin lui Maksim Kaganski, unul dintre fondatorii WRPF.
Maksim Kaganski este un fost ofițer de Poliție rus, devenit ulterior cunoscut atât pentru implicarea în afaceri penale de fraudă, cât și pentru activitatea sa în domeniul sporturilor de forță. El a activat în cadrul Ministerului de Interne al Rusiei până în 2007, ocupând funcții în structurile de combatere a criminalității economice. După părăsirea sistemului, și-a câștigat reputația de решальщик (rezolvator de probleme), intermediar care facilita închiderea dosarelor penale în schimbul unor sume de bani.
În 2012, Kaganski a fost arestat și ulterior condamnat pentru fraudă în proporții deosebit de mari, după ce a fost acuzat că a înșelat doi oameni de afaceri promițându-le, contra unei sume de 800.000 de dolari, că va închide un dosar penal împotriva firmei lor. O altă anchetă ar fi descoperit o tentativă de extorcare de trei milioane de dolari.
După ce a fost eliberat condiționat în 2014, Kaganski și-a mutat atenția către domeniul sportului, devenind o figură importantă în powerliftingul rus.
În prezent, Maksim Kaganski este cunoscut mai ales pentru rolul său de organizator și lider în lumea powerliftingului, cu influență în Rusia și în spațiul postsovietic.
Pe pagina de Instagram a WRPF, într-o postare în care apare menționat Victor Muntean, scrie că fondul de premiere al competiției a fost de 1.500.000 de ruble (peste 320.000 MDL). În aceeași postare apare lista țărilor care au participat la Кубок Мира (Cupa Mondială): Azerbaidjan, Belarus, Bulgaria, India, Iran, Kazahstan, Kârgâzstan, Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turcia, Republica Centrafricană, Estonia.
La competiție au participat sportivi din 13 țări. Victor Muntean a câștigat opt medalii de aur. Așadar, o parte din fondul de premiere al competiției a ajuns și la sportivul moldovean.
Victor Muntean a declarat pentru Diez că în urma competiției din Sankt-Petersburg a fost premiat cu 5.000 de ruble (aproximativ 1.000 MDL). Tânărul a spus că nu poate oferi vreo dovadă în acest sens, fiindcă a primit banii în plic.
În condițiile în care prețul unui bilet de avion dus-întors din Chișinău până în Sankt-Petersburg depășește de câteva ori valoarea premiului câștigat, Victor Muntean a fost întrebat care este rentabilitatea participării la o astfel de competiție. Tânărul susține că datorită donațiilor de pe TikTok a reușit să participe și la competiția de la Sankt-Petersburg.
Campion absolut sau instrument de promovare politică
Victoria Furtună l-a promovat activ pe Victor Muntean, fiind printre oamenii care l-au întâmpinat la aeroport când s-a întors din Federația Rusă. Tot ea a ieșit în apărarea sportivului atunci când presa a dezmințit cele „opt medalii de aur”.
Contactată de Diez, Victoria Furtună a declarat că anterior nu a avut legături cu Victor Muntean. Totuși, a decis să îl susțină după campionatul din Sankt-Petersburg, fiind ghidată de valorile morale. Totodată, politiciana a declarat că Partidul Politic „Moldova Mare” nu a oferit sprijin financiar sau logistic pentru Muntean.
La începutul lunii mai, comunitatea WatchDog a relatat despre încercarea de racolare a influencerilor de către partidul Victoriei Furtună, iar printre ei se număra și Caras.
Victor Muntean, la rândul său, a declarat pentru Diez că nu a avut anterior legături cu Victoria Furtună sau cu alți politicieni din Republica Moldova. Deși s-a declarat apolitic, Victor Muntean a purtat în timpul campionatului din Federația Rusă un tricou cu inscripția „Moldova Mare”, numele partidului condus de Victoria Furtună. El susține că acel tricou nu are legătură cu partidul, ci e doar un semn de recunoștință al tânărului pentru susținerea care i-a fost acordată de Victoria Furtună.
Mai multe detalii, în investigația Diez.