main logo
445

Sondaj: Cum apreciază moldovenii primele 100 de zile ale PSRM-ACUM

Populaţia Moldovei apreciază diferit primele 100 de zile de activitate a coaliţiei Partidului Socialiştilor cu blocul ACUM.

Sondaj: Cum apreciază moldovenii primele 100 de zile ale PSRM-ACUMFoto: știri.md

Acestea sunt rezultatele sondajului de opinie, prezentate luni, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG, de către Asociaţia Sociologilor şi Demografilor, transmite Știri.md cu referire la Infotag.

Potrivit sondajului, de activitatea coaliţiei sunt foarte mulţumiţi 5,9% din respondenţi, mulţumiţi sunt 20,2%, activitatea acesteia este apreciată neutru de 33,6%, nemulţumiţi sunt 23,4%, iar foarte nemulţumiţi sunt 10,2% din respondenţi. 

Alţi 6,7% nu au răspuns la întrebare. Circa 54% din cetăţeni consideră că situaţia social-politică din ţară este calmă, 25,7% - neutră, 15,8% - tensionată.

Sociologul Andrei Dumbrăveanu a menţionat că deciziile luate de Guvern, precum şi discuţiile politice din Parlamentul inspiră populaţiei speranţa că situaţia se va schimba spre bine, astfel încât să înceteze demonstraţiile în stradă, pichetările şi alte evenimente protestatare.

Doar 5,2% dintre cetăţeni consideră că reformele derulate în ţară sunt foarte eficiente, 39,3% - eficiente, 41,6% - nu prea eficiente, 10,5% - inutile.

Expertul a spus că, în pofida neîncrederii ce persistă în privinţa reformelor, rezultatele sondajului de opinie arată o reducere treptată a scepticismului.

Potrivit sondajului, 33,2% dintre respondenţi consideră că, pentru a îmbunătăţi viaţa în localitatea lor, autorităţile trebuie să dezvolte infrastructura socială, să repare drumurile şi să amenajeze spaţiul locativ; 28,4% - să majoreze salariile şi pensiile, precum şi să reducă preţurile la produsele de primă necesitate şi tarifele; 25,1% - să respecte legea şi să-i pună la închisoare pe funcţionarii corupţi; 23,3% - să asigure curăţenia; 21,2% - să dezvolte economia locală, să atragă investiţii şi să deschidă locuri de muncă.

Sondajul a fost efectuat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor în cadrul proiectului "Fenomenul solidarităţii sociale în Moldova şi Ucraina: studiu comparativ". Acesta a fost realizat în perioada 11-20 septembrie pe un eşantion de 1189 persoane. Marja de eroare este de 3%.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării