main logo
1439

Ruxanda Glavan, deputat în Parlament în locul Otiliei Drăguțanu

„O doamnă pleacă, o doamnă vine. Doamna Drăguţanu nu este membru de partid. Și-a încercat forța în viața politică, dar şi-a dat seama că, în calitate de om de afaceri, nu s-a adaptat şi a decis să revină la activitatea precedentă.

Ruxanda Glavan, deputat în Parlament în locul Otiliei Drăguțanu

Va fi înlocuită de Ruxanda Glavan, fost ministru, care a avut o contribuție mare în campanie. Deci, nu mă aștept la plecări care să presupună nemulțumire, trădare de la membrii dedicați. Pot pleca doar cei oportuniști, care au fost în alte partide şi, hop, au venit în PD. 

Ei se vor duce în altă parte, dar nu ei sunt miezul echipei. Avem oameni deosebiți”, a declarat Candu, în cadrul unei emisiuni de la Prime TV, transmite Știri.md cu referire la noi.md.

Acesta l-a lăudat pe fostul ministru de Interne, deputatul Alexandru Jizdan, care ar putea să se regăsească în conducerea PDm după Congresul din 7 septembrie. 

„Am avut o revelație la Consiliul PDM. Mie mi-a plăcut rolul, discursul lui Alexandru Jizdan pe care îl consideram militar. Dar la Consiliu a avut un discurs bun și ar trebuie să-şi asume un rol mai mare în PDM, chiar de conducere. Avem primari de 15-20 de ani, votați mereu… Ei nu sunt oportuniști, ei sunt loiali PDM. PDM va avea succes prin prisma acestor primari”, a precizat Candu.

De asemenea, acesta a transmis un mesaj și alegătorilor. „Cei care ne-au votat să nu regrete, căci PDM va urma agenda cetățenilor, chiar dacă nu ne ascultă guvernarea. 

Vom pune presiune zilnic pe guvernare, vom fi tari să ducem până la urmă scopurile".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării