În „Adevărul” din România, Cristian Unteanu atestă că peste Prut agresorul repetă modelul salvării conaționalilor, aplicat în Ucraina, unde i-a reușit, provocând în zona „un conflict militar de intensitate înaltă, cu consecințe foarte serioase, regionale și continentale și aflat în continuă evoluție”, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Autorul observă că Putin cheamă ca Rusia să-și onoreze angajamentul general formulat de mai multe ori de liderul de la Kremlin: „de a apăra interesele minorităților ruse oriunde s-ar găsi acestea, operațiune începută practic prin invadarea Crimeii, apoi a teritoriului Ucrainei și recunoașterea statalității republicilor auto-proclamate din est, mai apoi integrate în teritoriul național al Federației Ruse”, scrie jurnalistul român.

Mai mult, autorul afirmă că sintagmă „solicitare de protecție” a fost folosită și în cazul României. „Formularea a intrat în istorie așa cum a fost rostită de europarlamentarul român Laszlo Tokeș care a cerut premierului Ungariei „ statutul de putere protectoare față de maghiarii din afara frontierei”.

În vara lui 2013, mai exact pe 27 iulie, Laszlo Tokes, care deținea statutul de europarlamentar, i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară "Balvanyos", ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare națională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei.

Scenariile sunt vechi și solide, conchide autorul, interpretate însă de profesioniști bine pregătiți la școlile noi ale dezinformării și pregătirii conflictelor. Interesează pe cineva o discuție în urgență despre inflamarea incertitudinilor strategice?, se întreabă el.

În Bulgaria justificarea secesionismului transnistrean este promovat prin dezinformare de alt gen. În condițiile actualei promisiuni de ajutor rusesc Tiraspolului, „Поглед.инфо”, reia dintr-o sursă a Kremlinului mustrarea la adresa autorităților de la Chișinău că nu apreciază ce a făcut Rusia între Prut și Nistru începând din 1812 cu decimarea plaiului moldovenesc, înainte ca acesta să se constituie ca parte a statului românesc. În viziunea autorului, Republica Moldova este „o republică adunată, ca Ucraina, „din bucăți”, cu un nume ales arbitrar”.

În schimb, sunt scoase la iveală ifosele foștilor diriguitori că republica ar reprezenta „nici mai mult, nici mai puțin decât succesorul statului medieval moldovenesc”. În consecință, ironizează „binevoitorul”, primele persoane ale RSSM, vrând-nevrând, au devenit moștenitorii marilor domnitori Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare. Din această cauză, aiurește publicația, a devenit „posibilă o prejudecată națională față de popoarele „venetice” care nu doreau să se dizolve în națiunea „titulară”. Bulgarilor li se insuflă că aceste năzdrăvănii au „condus la conflictul moldo-transnistrean și la scindarea teritorială a Republicii Moldova, creată artificial”.

Concluzia e strict în spiritul invaziei Ucrainei: „dacă elitele moldovenești continuă să-și conducă poporul pe această cale, atunci noi dezastre, vai, nu pot fi evitate”.