main logo
4672

Replica lui Dodon la acuzația că a luat bani pentru a-l vota pe Timofti

Declarațiile liderului Pro Moldova, Andrian Candu, precum că Igor Dodon ar fi luat bani pentru a-l vota pe Nicolae Timofti în calitate de președinte, actualul șef al statului le declară drept atacuri în adresa sa.

Replica lui Dodon la acuzația că a luat bani pentru a-l vota pe TimoftiColaj: știri.md

Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, Igor Dodon spune că în ultima perioadă este atacat de mulți politicieni, chiar dacă încă nu a anunțat candidatura sa la prezidențiale, transmite Știri.md.

„Nu doar el face astfel de declarații, foarte mulți îl atacă pe președintele și politicianul Igor Dodon în ultimul timp, și acest lucru va continua. Eu am spus că încă nu am decis să merg la prezidențiale și de aceea ei mă atacă, și eu înțeleg de ce. De aceea, atacuri de acest tip vor mai fi, încercarea de a mă speria cu ceva a mai fost și în trecut, un an în urmă, pe data de 8 iunie, când noi am decis să facem coaliție de dreapta, vă aduceți aminte, atunci tot au fost învinuiri, compromaturi ș.a.m.d.

Eu am dat dovadă de verticalitate și am mers înainte, de aceea mesajul către oponenții mei politici: nu încercați, că nu o să reușiți să ne speriați cu ceva, noi avem poziția noastră foarte clară, președintele țării își va duce mandatul până la capăt, va decide sau nu să participe la alegerile prezidențiale – vom vedea, mai avem timp până la 1 septembrie. Până la 1 octombrie, dacă vor fi alegerile la 1 noiembrie, eu am timp să mă determin pentru a lua decizia finală și timpul va arăta.

De aceea, unele reacții emotive din partea oponenților, unele vociferări ale altora din spate, unele încercări de a ne arăta că, iaca, noi nu știu ce avem și nu știu cum – nu ne sperie pe noi. Noi avem ferm poziția noastră, mergem înainte, încercăm să asigurăm stabilitatea, ne-a reușit până la această etapă, sper că ne va reuși și în continuare”, spune Dodon.

Totodată, șeful statului afirmă că aceste atacuri nu au nicio șansă să fie probate în instanță pentru că ele nu corespund realității.

Totuși, Dodon a fost din nou întrebat de ce atunci se vehiculează insistent că ar fi luat banii pentru a-l vota pe Timofti, iar răspunsul a fost pentru că toți se pregătesc de prezidențiale.

"Toți înțeleg că acum politicianul cu șansele cele mai mari este actualul președinte și de aceea toți lovesc în el. Iaca, dacă eu o să intru acum în dezbateri cu Candu, cu Șor, cu Usatîi, cu toți, pentru dânșii acesta este un plus foarte mare, pentru că intră în dezbateri cu cel care are șansele cele mai mari, de aceea, lucrul acesta va continua. E clar că-i neplăcut, nu-i simplu. Evident că și în acest an va fi campania destul de dură, dar va trece și aceasta, viața nu se termină aici”, a explicat Igor Dodon.

La fel, în cadru interviului, șeful statului a menționat că este convins că în 2016 nu a fost susținut de Vlad Plahotniuc la alegeri, pentru că acesta îndemna oficial oamenii să-și dea votul în favoarea Maiei Sandu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării