main logo
1837

Reniță, despre plecarea lui Țîcu din fracțiunea DA și intențiile sale

Deputatul Blocului ACUM Iurie Reniță afirmă că tratează cu respect decizia colegului său Octavian Țîcu de a pleca din fracțiunea Platformei DA.

Reniță, despre plecarea lui Țîcu din fracțiunea DA și intențiile sale

Iurie Reniță a mai adăugat că e dreptul fiecărui deputat de a decide să procedeze cum îi dictează conștiința, transmite Știri.md.

E o decizie personală a domnului Țîcu, care-i aparține și pe care n-aș dori să o comentez. E dreptul dumnealui de deputat, de redutabil istoric, dar și de cetățean, să decidă cum e mai corect să procedeze conform convingerilor sale politice și cetățenești. În egală măsură respect dreptul oricărui deputat de a proceda în consecință. 

O echipă se creează și funcționează bine dacă toți participanții au obiective comune și respectă înțelegerile stabilite, sunt corecți și sinceri față de toți colegii, îi tratează cu respect și fără aroganță sau indiferentă, altfel aceasta nu funcționează. 

E un fapt arhicunoscut. Întotdeauna trebuie să respectăm diversitatea de opinii și de opțiuni, chiar dacă cu unele din acestea nu suntem de acord. Aceasta-i condiția esențială a democrației”, a comentat Iurie Reniță, solicitat de TV8.md.

În ceea ce privește eventuala intenție a sa de a lua exemplul lui Octavian Țîcu, Iurie Reniță spune: „În ce mă privește, mă grăbesc mai încet. Poate de undeva și vârsta îmi dictează să procedez astfel. E un fel de festina lente!”, a spus deputatul.

Azi, după ce Octavian Țîcu și-a anunțat plecarea sa din fracțiunea Platformei DA, acesta a spus la o emisiune TV că Iurie Reniță și Lilian Carp ar putea fi următorii deputați din ACUM, care ar putea să procedeze la fel. 

La rândul său, Lilian Carp ne-a zis că atunci când va lua o decizie, o va face publică.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării