main logo
949

Reacția Primăriei Chișinău la investigația RISE Primăria premiilor

RISE Moldova a publicat o investigație cu titlul „Primăria premiilor", unde mai mulți angajați ai Primăriei municipiului Chișinău au primit premii și sporuri salariale nejustificate în sumă totală de peste 13 milioane de lei în 2017.

Reacția Primăriei Chișinău la investigația RISE Primăria premiilorFoto: Știri.md

Azi, o zi după publicare, Primăria municipiului Chișinău a venit cu o reacție, transmite Știri.md.

În investigația RISE se menționează inclusiv actorii, precum ex-primarul Dorin Chirtoacă și viceprimarul Nistor Grozavu, Silvia Radu și actualul primar interimar Ruslan Codreanu.

„Prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 94 din 17.12.2018 a fost aprobat Raportul auditului asupra raportului financiar al municipiului Chișinău pe anul 2017. 

În constatarea 2.3.12 echipa de audit a menționat faptul că „salarizarea unor posturi s-a efectuat cu abateri de la cadrul legal existent, majorându-se nejustificat cheltuielile bugetului municipal cu cel puțin 13,4 mil. MDL", informație preluată de către autorii articolului menționat mai sus.

Remarcăm faptul că suma reflectată atât în articolul RISE, cât și în Raportul CC reprezintă suma totală a cheltuielilor de personal presupuse a fi neregulamentare de către echipa CC pentru toate autoritățile/ instituțiile finanțate de la bugetul municipal și nu se referă exclusiv la suma premiilor acordate funcționarilor și demnitarilor publici din cadrul Primăriei municipiului Chișinău (aparat) după cum se încearcă a fi prezentat în articolul RISE.

Astfel, circa 4,0 milioane lei din suma totală a reprezentat cheltuielile pentru salarizarea unui număr de 21 de metodiști angajați în Cabinetul metodic municipal și achitarea sporului pentru gradul didactic al directorilor și directorilor adjuncți ai instituțiilor de învățământ.

Din suma de 8,24 milioane lei destinate pentru achitarea premiului anual pentru funcționarii publici din cadrul autorităților publice locale, pentru premierea funcționarilor aparatului Primăriei municipiului Chișinău au fost utilizate 1,3 milioane lei (inclusiv pentru plata contribuțiilor de asigurări sociale și primelor de asigurare obligatorie medicală).

Achitarea primelor pentru personalul cu funcții de deservire tehnică, în sumă de 0,3 milioane lei, s-a efectuat în baza prevederilor deciziei aprobate de Consiliul municipal Chișinău urmare a propunerilor parvenite în cadrul ședinței din partea fracțiunilor CMC, din contul surselor disponibile.

Menționăm că deși la finele anului 2016 au fost înregistrate datorii creditoare în sumă de 30,25 milioane lei, veniturile acumulate supraplan în anul 2016 de către APL Chișinău a depășit 67,49 milioane lei. 

Respectiv limita admisă de cadrul normativ cu destinație de acordare a premiilor pentru activitatea desfășurată în anul 2016 s-a cifrat la 20,24 milioane lei, fiind efectiv utilizate doar 8,24 milioane.

Totodată, atragem atenție asupra faptului că dreptul la premiul anual în mărime de 3 salarii funcționarilor publici angajați în cadrul AAPL a fost stabilit de către legiuitor pentru a compensa discrepanțele existente în nivelul de salarizare a acestora față de funcționarii autorităților publice centrale.

Cu privire la sumele premiilor acordate persoanelor cu funcții de demnitate publică, menționăm că acestea nu reprezintă premiul anual pentru activitatea în anul 2016, ci sunt premii unice achitate cu ocazia sărbătorilor de iarnă din contul economiilor formate la fondul de salarizare al Primăriei municipiului Chișinău, iar conform practicii acceptate acordarea primelor pentru angajații aparatului primăriei, inclusiv viceprimari s-a efectuat în baza dispoziției primarului general.

De menționat că toate argumentele privind legalitatea achitărilor efectuate în contul acordării premiilor către angajații autorităților administrației publice locale au fost prezentate echipei Curții de Conturi pe parcursul misiunii de audit, însă acestea au fost ignorate și neluate în considerație la întocmirea Raportului auditului asupra raportului financiar al municipiului Chișinău pe anul 2017.

Având în vedere cele menționate mai sus considerăm că autorii articolului cu titlul „Primăria premiilor" publicat pe RISE, au interpretat și prezentat eronat informațiile privind constatările efectuate de către Curtea de Conturi, aducând astfel un prejudiciu de imagine Primăriei municipiului Chișinău, dar și angajaților acesteia”.

Știri.md amintește că Premii și sporuri salariale nejustificate în sumă totală de peste 13 milioane de lei au beneficiat, în 2017, zeci de angajați ai Primăriei municipiului Chișinău, inclusiv fostul primar Dorin Chirtoacă și viceprimarul Nistor Grozavu. 

Constatarea aparține Curții de Conturi, care menționează că cele mai multe adaosuri salariale au fost oferite în condițiile în care municipalitatea avea datorii de peste 30 de milioane de lei.

Mai mult, deoarece cea mai mare parte a banilor plătiți în 2017 au fost, de fapt, pentru anul 2016, printre cei care au încasat bonusuri se regăsesc și persoane care nici măcar nu lucrau la primărie în anul respectiv. 

Și anume, fostul primar interimar Silvia Radu, dar și actualul interimar – Ruslan Codreanu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării