main logo
1105

Protecția Consumatorului: Parlamentul și Guvernul Sandu sunt legitime

Piotr Guțul, președintele Asociației Republicane Obștești „Protecția Consumatorului”, susține că Parlamentul și Guvernul nou creat sunt legitime și conforme Constituției.

Protecția Consumatorului: Parlamentul și Guvernul Sandu sunt legitimeFoto: Ipn.md

Piotr Guțul mai spune că oamenii care stau acum în corturi în fața mai multor instituții de stat sunt neinițiați în tot ceea ce se întâmplă și că au venit doar pentru bani, transmite Știri.md

Într-o conferință de presă la IPN, Piotr Guțul a declarat că noua guvernare s-a creat și datorită implicării Asociației, pe care o reprezintă. Potrivit lui, pe 3 martie anul curent reprezentanții Asociației au expediat conducerii Parlamentului European, inclusiv prin intermediul ambasadelor acreditate la Chișinău, o invitație oficială în Republica Moldova. Ca urmare, spune activistul, în Moldova au venit mai mulți oficiali străini, inclusiv din UE, SUA, dar și din Federația Rusă.

Piotr Guțul s-a adresat președintelui Igor Dodon de a nu „ridica poporul împotriva poporului”. În opinia sa, „ar fi mai bine dacă șeful statului s-ar adresa președintelui României, Ucrainei și Rusiei pentru a introduce forțe pacificatoare în Moldova, pentru deblocarea instituțiilor de stat precum Guvernul, Ministerul Afacerilor Interne, Procuratura”. Asta ar fi necesar, potrivit activistului, pentru că odată cu implicarea forțelor internaționale, va fi prevenit un război civil.

Referindu-se la activitatea Asociației „Protecția Consumatorului”, Piotr Guțul a declarat că anul trecut, reprezentanții acesteia au efectuat verificări în peste 150 de magazine. Ca urmare s-a constat că este comercializată băutură spirtoasă contrafăcută, care este adusă de la o fabrică din Tiraspol. Activistul susține că a solicitat premierului să dispună o expertiză, dar de un an nu au obținut un răspuns.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării