main logo
478

Problema transnistreană va fi discutată la Moscova

Luni, 26 noiembrie, la Moscova va avea loc întrevederea ministrului Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, cu reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea transnistreană, Franco Frattini.

Problema transnistreană va fi discutată la MoscovaProblema Transnistreană va fi discutată la Moscova

Potrivit agenţiei Infotag, anunţul a fost făcut de reprezentantul oficial al MAE al Federaţiei Ruse, Maria Zaharova, joi, în cadrul briefingului tradiţional, transmite Știri.md

„Este preconizat un schimb de opinii pe marginea subiectelor aflate pe ordinea de zi a reuniunii Consiliului ministerial al OSCE de la Milano, privind reglementarea transnistreană şi alte probleme de interes reciproc", a afirmat Zaharova.

Cea de-a 25-a reuniune a Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe din statele OSCE va avea loc în perioada 6-7 decembrie la Milano, sub preşedinţia italiană. Anterior, Lavrov a confirmat că va participa personal la reuniune.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării