main logo
8267

Peskov: Rusia nu șantajează energetic Moldova. Sunt relații comerciale

Relațiile comerciale ale Rusiei cu R. Moldova în domeniul energetic sunt pur comerciale și nu poate fi vorba despre niciun șantaj.

Peskov: Rusia nu șantajează energetic Moldova. Sunt relații comercialeColaj: Știri.md

Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, și a fost făcută în contextul vizitei președintelui Maia Sandu la Paris, unde șeful statului a declarat că R. Moldova este supusă unui șantaj energetic al Rusiei, transmite Știri.md cu referire la Deschide.md.

„Cunoașteți că, din păcate, doamna Sandu acuză foarte des Rusia de un oarecare șantaj energetic. În același timp, nu poate fi vorba despre niciun șantaj, sunt relații absolut comerciale. De aceea, desigur, noi considerăm asemenea declarații drept absolut neadevărate și nefondate”, a spus Peskov.

De menționat că, în 2022, tarifele la gaz în R. Moldova au crescut simțitor din cauza acțiunilor Moscovei, care a ridicat prețurile la resursele sale chiar și până la peste 1.000 de dolari pentru mia de metri cubi. Chiar și așa, autoritățile de la Chișinău au cumpărat gazul rusesc și l-au stocat în România și Ucraina, pentru a se asigura că R. Moldova nu va îngheța în iarna 2022-2023. 

Mai mult, Moscova și-a continuat presiunile energetice pe Chișinău și a început să scadă gradual volumele de gaze naturale livrate către R. Moldova. Decizia a fost una unilaterală și a încălcat contractul încheiat între Gazprom și Moldovagaz.

Astfel, începând cu octombrie 2022, livrările de gaze naturale către R. Moldova nu au acoperit întregul necesar de consum prevăzut în contractul dinte Moldovagaz și Gazprom. Deficitul de gaze naturale raportat la volumele lunare contractate constituia:

Octombrie 2022 - 29% sau 73 milioane m3
Noiembrie 2022 - 49% sau 163 milioane m3
Decembrie 2022 - 56% sau 229 milioane m3

Astfel, Moscova i-a creat Chișinăului încă o problemă, cea de alimentare cu energie electrică. Majoritatea curentului consumat în R. Moldova provine din regiunea transnistreană, controlată de Rusia. În toamna anului 2022, Tiraspolul separatist a întrerupt livrările de curent către malul drept, sub pretextul că nu ar primi suficiente volume de gaz pentru a produce energia necesară. Atunci, Chișinăul a primit ajutorul României și al întregii Europei pentru a se asigura că cetățenii R. Moldova au lumină și căldură în casă.

În decembrie 2022, Chișinăul a decis să renunțe la gazele naturale primite din Rusia și să livreze întregul volum venit de la Gazprom în stânga Nistrului, pentru a primi energie electrică.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării