main logo
494

Opinie: Prin invalidare cetățenilor le-a fost luat dreptul de a alege

Decizia instanței de judecată de a nu valida mandatul de primar al lui Andrei Năstase creează un precedent foarte periculos pentru că a fost trecută o „linie roșie” și cetățenilor le-a fost luat dreptul de a alege.

Opinie: Prin invalidare cetățenilor le-a fost luat dreptul de a alege

Începând cu acest moment, Republica Moldova intră într-o stare de criză destul de serioasă. Declarațiile au fost făcute de către Vladislav Kulminski, director executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8, transmite Ştiri.md cu referire la IPN.

Vladislav Kulminski consideră că guvernarea nu și-a dorit să organizeze alegerile locale, care au avut loc recent în Chișinău. În opinia lui, în cazul nevalidării mandatului aspectul politic prevalează și decizia de judecată nu a fost pronunțată din considerente juridice, dar din cauza faptului că partidul de guvernământ nu a fost în stare să accepte victoria unui candidat totalmente incomod și inacceptabil din punct de vedere politic pentru el. „Ceea ce am văzut acum înseamnă că guvernarea nu a fost în stare să se împace cu victoria unui candidat care este incomod, de opoziție și este dușmanul guvernării”, a declarat Vlad Kulminski.

El este de părere că prin această decizie Republica Moldova ușor poate fi aruncată în haos instituțional și politic. „Eu sper că nu asta a fost intenția și eu cred că mai există spațiu pentru a face un pas înapoi”, a specificat Vlad Kulminski.

Totodată, Vlad Kulminscki spune că pentru Partidul Socialiștilor această decizie înseamnă pierderi electorale și politice în viitor. „Dacă Partidul Socialiștilor, după cum spun ei, a mers în instanță pentru a sesiza niște încălcări, guvernarea și instanța de judecată au mai făcut un pas și au declarat nevalid mandatul lui Andrei Năstase. După mine, asta arată pur și simplu că există colaborare, așa cum a fost făcut și în cadrul schimbării sistemului electoral”, a spus Vlad Kulminski.

Juristul Partidului Socialiștilor, Fadei Nagacevschi, consideră că justiția nu trebuie să se conducă nici de opinia publică, nici de opinia politicienilor. „Justiția nu se face în public, în Piața Marii Adunări Naționale. Trei ore judecătoarea a deliberat ceea ce presupune că a stat și a analizat la rece toate argumentele”, a afirmat juristul. În opinia lui, instanța de judecată nu a emis o hotărâre arbitrară, ci s-a bazat pe niște încheieri irevocabile.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării