main logo
1053

Oleg Budza, președintele CNSM, revocat din funcție: Cine i-a luat locul

Sfârșit de epocă pentru conducerea Sindicatelor din Republica Moldova.

Oleg Budza, președintele CNSM, revocat din funcție: Cine i-a luat loculFoto: sindicate.md

După mai bine de 12 ani, Oleg Budza, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Republica Moldova, a fost revocat din funcție. Decizia a fost luată astăzi, 2 decembrie, de Consiliul General al organizației reunit într-o ședință extraordinară, transmite Știri.md cu referire la Replicamedia.md.

De asemenea, s-a decis ca locul lui Budza să fie ocupat de Igor Zubcu, vicepreședintele Federației Sindicale „Sănătatea”, care va deține funcția până la cel de-al 4-lea Congres al Confederației. 

Demisia lui Oleg Budza a fost cerută anterior de Federația Sindicală a Educației și Științei.

Potrivit președintelui FSEȘ, Ghenadie Donos, „la ședință s-a luat act de informația prezentată de președintele Comisiei de cenzori a CNSM, dl Anatolie NISTOR, și informația prezentată de membrii Comisiei de control privind gestionarea patrimoniului sindical și gestionarea economico-financiară a CNSM (constituită prin hotărârea Comitetului Confederal al CNSM nr. 7-1 din 30.09.2021), dna Maria CĂLIN, dl Iurie POJOGA, referitoare la acțiunile și faptele comise de președintele CNSM, dl Oleg BUDZA, privind gestionarea mijloacelor financiare ale CNSM contrar bugetelor adoptate de Consiliul General al CNSM în perioada 2000-2020 și scopurilor Statutului CNSM”.

Astfel, în urma raportului prezentat, „s-a constatat că președintele CNSM, dl Oleg BUDZA, a încălcat prevederile art. 30 alin. (2) lit. g) și m), art. 31 alin. (2) lit. d) și art. 34 alin. (3) din Statutul CNSM și, prin urmare, a depășit atribuțiile statutare de președinte al CNSM, fapte care, prin efectul lor, au prejudiciat interesele patrimoniale și imaginea CNSM în societate și, în special, în rândul organizațiilor membre și al membrilor de sindicat”.

La final, membrii Sindicatelor reunite la ședință au decis demiterea lui Budza „pentru săvârșirea faptelor care, prin efectul lor, au prejudiciat interesele patrimoniale și imaginea CNSM în societate și, în special, în rândul organizațiilor membre și al membrilor de sindicat, din data de 02.12.2021”.

Până la următorul Congres al Confederației, membrii Sindicatelor au ales un președinte interimar. În urma unui scrutin deschis, a fost ales Igor Zubcu, vicepreședintele Sindicatului „Sănătatea”.

Oleg Budza a fost ales președinte al CNSM în noiembrie 2009. Anterior, acesta a ocupat funcția de vicepreşedinte al CNSM, dar a asigurat o perioadă şi interimatul funcţiei de preşedinte. 

Budza este considerat unul dintre cei mai importanți și influenți lideri sindicali de la independență, fiind implicat în mai multe investigații privind vânzarea proprietăților sindicale lui Ilan Șor, dar și alte scheme la care ar fi participat privind înstrăinarea patrimoniului sindical. 

Potrivit unor informații publicate în presa de investigație, imediat după obținerea independenței, Sindicatele dețineau un patrimoniu de circa 200 de milioane de dolari, o bună parte din care a fost înstrăinat de-a lungul timpului, în special în perioada când Budza conducea Sindicatele.

În perioada mandatului lui Budza, Ilan Șor și-a mutat sediul mai multor firme ce-i aparțin în clădirea Sindicatelor de pe strada 31 August 1989. Este locul unde omul de afaceri a depus autodenunțul pe numele lui Vlad Filat în prezența procurorilor anticorupție.

Încă în 2011, Adevărul Moldova publica o investigație prin care arăta cum mai multe hoteluri, printre care „Turist”, „Cosmos” sau „Flora”, şi alt patrimoniu sindical au fost vândute fără licitaţii, contra a peste 120 de milioane de lei, sumele cerute fiind şi de zece ori mai mici decât valoarea de piaţă a obiectelor.

În același timp, activitatea lui Budza a fost subiectul unei anchete a Parlamentului care arăta legăturile foarte apropiate între Ilan Șor și Oleg Budza, inclusiv despre activitatea fiului liderului sindical în cadrul companiilor deținute de omul de afaceri condamnat în Republica Moldova.

Tot în perioada mandatului său au avut loc mai multe tranzacții suspecte și decizii dubioase prin care Sindicatele, practic, au pierdut sanatoriile de la Sergheevka, Ucraina, dar și alte proprietăți din Ucraina.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării