main logo
785

O candidată de la ACUM indică în declarația de avere o casă de 3.670 lei

În declarația de avere de la CEC, candidata din partea Blocului Electoral ACUM Platforma DA și PAS, Maria Ciobanu este specificat că ar avea o casă de locuit, care valorează doar 3.670 de lei.

O candidată de la ACUM indică în declarația de avere o casă de 3.670 lei

Astfel, aceasta spune că locuința a fost moștenită de la mama sa și că valoarea acesteia ar fi stabilit-o specialiștii de la registru, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

Contactată, Maria Ciobanu a declarat pentru TV8 că locuința i-a revenit după ce mama sa a decedat, iar pentru a nu o demola aceasta spune că periodic face reparație în încăpere.

„Aceasta este casa părintească a mamei mele. Așa au apreciat-o de la registru, cât costă. 

Pe parcursul anilor am mai făcut câte ceva. Între timp am făcut reparație, fiindcă nu am vrut să o demolez”, a precizat Maria Ciobanu.

Potrivit declarației prezentate la CEC, vice-președinta Partidului Liberal Democrat din Moldova a obținut un venit din ultimii doi ani de peste 286.000 de lei, din salariu de deputat al Parlamentului Republicii Moldova. 

De asemenea, aceasta mai are depozite în bancă de 170.739 de lei.

Totodată, Ciobanu a menționat că deține un apartament de 33,2 metri pătrați. Anul dobândirii fiind din 1987 care valorează 2.000 de mii de lei.

Candidata acestei circumscripții indică un venit obținut din pensie de la Casa Națională de Asigurări Socială pentru anii 2017-2018 de 126.147 de lei. 

Timp de doi ani, Maria Ciobanu a primit un venit de peste 24.000 de lei, activând în Parlamentul Republicii Moldova. 

La fel, acesta mai declară că deține și alte categorii de terenuri care se află în circuitul civil cu o suprafață de 0,3031 ha dobândit în anul 2015, valoarea acestuia însă nu este menționată.

Potrivit avere.md, în perioada 2007–2010 a deţinut funcţia de director general al Direcţiei generale de învăţământ, tineret şi sport din Nisporeni. 

Maria Ciobanu este membră a PLDM din anul 2008, iar din iunie 2016 şi vicepreşedinte al partidului. Anterior a fost membră a Partidului Social Liberal, iar la alegerile parlamentare din 1998 a candidat pe listele Partidului Social Democrat din Moldova fără să acceadă în Parlament.

Începând cu 23 februarie 2015 şi până în prezent Maria Ciobanu ocupă funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, funcţie deţinută şi în perioada 2010–2014, fiind membră a fracţiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Maria Ciobanu este candidat din partea Blocului Electoral ACUM Platforma DA și PAS. Concurenta candidează la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 pe circumscripția nr.14, Telenești.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării