352
0
Nume oferite de Filat: Erau 6 oameni când s-a vorbit prima dată de garanții de stat
352
0

Primele discuții despre o posibilă acordare a garanțiilor de stat pentru cele trei bănci falimentare au avut loc la reședința de stat, iar la întrunire au participat șase persoane.

Foto: tv8.md

Despre riscul din sistemul bancar a vorbit atunci fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc. El a oferit toate explicațiile, își amintește ex-premierul Vlad Filat, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md.

„Întâlnirea a fost la reședința de stat. Pe mine m-a invitat Leancă. La întrunirea respectivă a participat președintele Timofti, Plahotniuc, Corman, Leancă, eu și Păduraru, secretarul general al Președinției. Discuția a început cu Leancă de ce ne-a invitat, după care inițiativa a fost preluată de Plahotniuc și a vorbit despre pericolul iminent care este în sistemul bancar, dar nu atât prin ceea ce se întâmplă în Banca de Economii, cât prin riscurile care le-ar reprezenta acțiunile pe care le întreprinde Platon în vederea alegerilor anticipate”, a povestit Vlad Filat în cadrul interviului acordat la „Cutia Neagră” de la TV8.

„Pentru ca să nu existe posibilitatea să nu putem să acționăm, Guvernul trebuie să ofere garanții de stat pentru a primi în funcție de necesitate bani de la Banca Națională. Asta a fost discuția generală. Soluția a venit de la Leancă, dar Plahotniuc a explicat-o… La acea întâlnire nu s-au luat decizii. A fost una de informare. Mi se pare că Leancă a procedat corect pentru a nu citi din ziare ce decizie au luat ei la Guvern”, a continuat Filat.

Fostul prim-ministru a dezvăluit că decizia de acordare a garanțiilor de stat pentru cele trei bănci a fost una politică, alianța de guvernare nedorind să piardă încrederea electoratului înainte de alegeri. Inițial nu s-ar fi știut despre suma de 9,5 miliarde de lei care urmează a fi acordate de stat.

„La acea întâlnire nu s-a vorbit despre sumă și despre faptul că va fi luată această decizie. S-a vorbit despre faptul că ar fi posibil să se întâmple lucrul ăsta, în caz de necesitate și această necesitate a apărut în alegeri. Enunțându-se motivul că din BEM se fac retrageri mari de bani și nu mai sunt resurse suficiente pentru a acoperi cererile și asta înseamnă că oamenii ies în stradă cu rezultate ulterioare, inclusiv rezultate în alegeri”, a explicat Filat.

Interlocutorul i-a recomandat jurnalistei Mariana Rață să vorbească și cu președintele Nicolae Timofti, dar  și cu celelalte persoane  care au participat la întrevederea respectivă de la reședința de stat ca să spună și ele ce s-a întâmplat atunci când Leancă a făcut propunerea să fie acordată prima garanție de stat.

Filat a oferit detalii și despre discuțiile ulterioare care au vizat cea de-a doua garanție de stat, decizie luată de Guvernul Gaburici. De această dată, întrunirea a avut loc în biroul 524 din Guvern, pe când Vlad Filat era deja președinte de fracțiune în Parlament. Au mai fost prezenți Valeriu Streleț, Vladimir Plahotniuc, Serghei Iaralov și fostul ministru al Finanțelor, Anatol Arapu.

„Discuția a fost pe puncte. A doua garanție nu aveai cum deja să te pronunți. Ei au achitat întîi băncile, companiile, inclusiv pe cel care a investit chipurile în emisia suplimentară din Federația Rusă  și au rămas oamenii care nu au fost plătiți”, spune Filat, precizând că solicitarea de suplinire a garanției de stat cu 5,5 miliarde de lei a venit de la BNM.

„Domnul Gaburici nu a fost foarte fericit, să spun așa moale, chiar împotrivă la această soluție, fiind secundat puternic de Natan Garștea care acum am înțeles că e consilier la guvernatorul BNM”, mai spune Filat.

Cât despre sine, fostul premier susține că nu a realizat atunci pericolul deciziilor de acordare a garanțiilor de stat pentru sectorul bancar: „Eu chiar am crezut că este o soluție pentru moment să nu se ducă într-o criză profundă și ulterior să o rezolvăm”.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter