main logo
479

Năstase, despre presupusa călătorie la Moscova: Sunt manipulări

Informațiile apărute în presa apropiată liderului PDM, Vladimir Plahotniuc, precum că Andrei Năstase s-ar fi aflat la Moscova sunt „manipulări”, acuză președintele Platformei DA.

Năstase, despre presupusa călătorie la Moscova: Sunt manipulări

El a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că după 6 aprilie s-a aflat în câteva localități din Republica Moldova, apoi a plecat la Viena, București și Iași, transmite Știri.md cu referire la Cotidianul.md.

„Chiar când mă aflam la București am fost telefonat de cineva din holdingul toxic al lui Plahotniuc, pentru a mă întreba ce caut la Moscova. Aceste manipulări apărute în ultima perioadă sunt provocate de frica lui Plahotniuc de a-i fi deschise dosare penale în țări din Vest și din Est, legate de spălările de bani pe care le-a făcut alături de complicele său Platon. Spălări de bani de peste 30 de miliarde de dolari, dintre care eu am deconspirat 18,5 miliarde”, a declarat Năstase în cadrul unei conferințe de presă.

El a spus că a ales o „formă transparentă de corespondență cu autoritățile ruse, prin intermediul secretariatului Parlamentului”, pentru a afla mai multe în legătură cu dosarele deschise lui Plahotniuc în Rusia.

Autoritățile ruse i-au confirmat că Plahotniuc, în calitate de cetățean al Federației Ruse, figurează într-un dosar penal de spălare de bani, alături de Veaceslav Platon.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării