main logo
812

Năstase, despre Plahotniuc: Voi trimite o scrisoare în Marea Britanie

După demersul făcut către Federația Rusă, prin care a solicitat informații cu privire la dosarele penale intentate pe numele lui Vlad Plahotniuc, liderul Platformei DA a menționat că a mai pregătit o scrisoare pe care o va trimite în Marea Britanie.

Năstase, despre Plahotniuc: Voi trimite o scrisoare în Marea Britanie

Anunțul a fost făcut acum câteva clipe, în cadrul emisiunii „Ora Expertizei”, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.

„Frica animalică a acestui individ, pe nume Plahotniuc, este ca oricare instanță o să-l ancheteze și o să-l aresteze. Și nu contează de unde este. Am pregătit un document, o scrisoare, pe care am să o trimit în Marea Britanie, în următoarele zile, cu aceeași solicitare - de a investiga, într-o anchetă proprie, frauda bancară și spălătoria mafiei rusești. Voi face asemenea demersuri la tot mai multe țări din UE și din întreaga lume.

El se teme de anchete internaționale sau de anchete străine. Dacă vreți, eu am să mă adresez și în Venezuela. Dacă acolo se poate obține o sancționare, o condamnare a acestui criminal și recuperarea banilor pe care i-a furat acest individ împreună cu Șor, Leancă și alții, acolo o să mă adresez”, a declarat Andrei Năstase.

De menționat că deputatul Blocului ACUM, Andrei Năstase, a anunțat la data de 2 mai că a făcut un demers la data de 18 aprilie către Federația Rusă prin care a solicitat informații cu privire la dosarele penale intentate pe numele liderului Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.

La scurt timp, Autoritățile din Federația Rusă au răspuns demersului lui Andrei Năstase. Acestea au confirmat că pe numele lui Vlad Plahotniuc sunt intentate dosare penale.

Amintim că la data de 8 martie curent, presa din Federația Rusă a difuzat un material amplu despre liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, și despre legăturile sale cu Veaceslav Platon și bancherul Gherman Gorbunțov. Presa din Rusia îl acuză pe Plahotniuc de spălări de bani, dar și de alte încălcări grave.

De asemenea, cu două zile înaintea alegerilor parlamentare, la data de 22 februarie, Ministerul rus de Interne aduce acuzații liderului Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, și omului de afaceri, Veaceslav Platon, de organizarea unei grupări criminale internaționale și retragerea ilegală a banilor din Federația Rusă. Plahotniuc și Platon au organizat un grup criminal internațional care a retras ilegal mai mult de 37 de miliarde de ruble din Rusia în 2013-2014 (cu rata actuală de aproximativ 560 milioane dolari). Anchetatorii ruși au stabilit că cetățeni ai Rusiei și Republicii Moldova au creat un grup criminal internațional pentru a efectua tranzacții valutare ilegale la scară largă.

Ulterior, Ministerul de Interne al Federației Ruse a venit cu o confirmare video precum că Vlad Plahotniuc și Veaceslav Platon, ambii cu cetățenie rusă, au spălat 37 de miliarde de ruble.

„Organizatorii activităților ilegale au fost Vladimir Plahotniuc și Veaceslav Platon, care au cetățenia Federației Ruse. În perioada 2013-2014, membrii grupării criminale, pe bază de falsuri și documente false, ar fi transferat bani în valută străină în conturile nerezidenților unei bănci din Moldova și alte organizații străine sub pretextul vânzării monedei. Banii primiți în ruble rusești au fost lichidați din conturile corespondente ale băncilor rusești cu privire la falsurile deciziilor instanțelor din Republica Moldova în favoarea persoanelor fizice și juridice străine (nerezidenți). În total, potrivit investigației, peste 37 de miliarde de ruble au fost retrase în afara Rusiei".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării