main logo
597

Promisiunile Primăriei Chișinău care au rămas pe foaie în 2018

În ultimii doi ani, multe s-au schimbat la nivel de conducere a Primăriei Chișinău, a întreprinderilor municipale, a direcțiilor și a preturilor din subordinea municipalității.

Promisiunile Primăriei Chișinău care au rămas pe foaie în 2018

Au fost înlocuiți mai mulți șefi, în mare parte, în speranța că aceștia vor asigura un management mai bun al acestor instituții, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

Chiar și cu aceste schimbări, la sfârșitul anului 2018 nu ne ajung degete de la ambele mâini ca să numărăm promisiunile vociferate, nu și realizate, ale autorităților municipale din Chișinău. 

1. Banda suplimentară pentru transportul public

Încă din toamna anului 2016 autoritățile municipale din Chișinău discută despre delimitarea unei benzi separate pentru transportul public din Chișinău. Propunerea a fost făcută în luna septembrie a anului 2016 și se planifica implementarea ei până la finele acelui an. Ideea a tot fost discutată în ultimii ani, iar recent, a revenit în actualitate. La începutul lunii decembrie, primarul interimar Ruslan Codreanu a dispus ca responsabilii de la Direcția Generală Transport și Căi de Comunicații să elaboreze un plan în acest sens. Totuși, nu știm deocamdată când va fi implementată ideea.

2. Restaurarea havuzului din Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt

Un proiect de restaurare a havuzului din Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt există deja de mai mult de doi ani. Bani pentru restaurarea havuzului au fost ceruți de la Consiliul Municipal Chișinău încă în 2017, însă, un milion de lei a fost alocat abia pentru bugetul anului 2018, totuși, havuzul așa și nu a fost restaurat.

3. Elaborarea unui regulament privind gestionarea publicității stradale

Un proiect de decizie privind aprobarea unui regulament de gestionare a publicității stradale din Chișinău urma să fie supus dezbaterilor publice încă în toamna anului trecut, potrivit autorităților municipale. La circa jumătate de an, mai bine-zis în primăvara acestui an, conducerea Direcției Arhitectură spunea că noul regulament privind publicitatea stradală din Chișinău este încă în proces de elaborare, iar în luna iulie, primarul interimar Ruslan Codreanu a emis o dispoziție de creare a unui grup de lucru pentru a crea acest regulament, dar documentul nu este gata nici până în ziua de astăzi. Șeful Direcției Arhitectură, Sergiu Borozan, spune că documentul este elaborat în proporție de 80% și nu poate fi definitivat atât timp cât nu a fost aprobată noua Lege a publicității.

4. Introducerea sistemului de achitare electronică în transportul public din Chișinău 

Despre introducerea sistemului de achitare electronică în transportul public din Chișinău se vorbește de mulți ani, iar în luna octombrie a anului trecut, autoritățile municipale vorbeau despre demararea unui proiect-pilot, care urma a fi testat deja din luna septembrie a acestui an. La sfârșitul lunii noiembrie 2018, grupul de lucru responsabil de realizarea proiectului abia urma să anunțe licitația.

5. Înlocuirea a 37 de ascensoare în blocurile locative din capitală

După ce reprezentanții Întreprinderii Municipale Liftservice au prezentat un raport din care reiese că circa 80% dintre ascensoarele din blocurile de locuit din capitală au termenul de exploatare depășit, conducerea Primăriei Chișinău a promis că în anul 2018 vor fi înlocuite 37 de lifturi. Zilele trecute, conducerea Direcției Generale Locativ-Comunală a anunțat că au fost montate 18 lifturi, ceea ce constituie circa jumătate din numărul anunțat acum un an.

6. Reparația trecerilor pietonale subterane

La începutul acestui an, autoritățile municipale au adus în discuție starea trecerilor pietonale subterane din oraș și au spus că trebuie reparate. Din cele 20 de pasaje subterane, ni s-a promis că vor fi reparate opt. În toamna acestui an, subiectul a fost readus în discuție și prognozele au fost mai pesimiste, or, responsabilii de la Direcția transport au anunțat că se va reuși până la finele anului reparația unei singuri treceri subterane, cea de pe bulevardul Dacia, stația Spitalul Clinic Municipal nr.1. Acum două săptămâni, însă, am fost anunțați că, de fapt, nu va fi reparată nicio trecere subterană. Până la finele anului vor fi gata doar proiectele de reabilitare a trei pasaje subterane, iar lucrările ar putea fi făcute deja anul viitor și numai dacă se vor găsi bani în buget.

7. Mutarea piețelor comerciale care se află pe terenuri private

8. Treceri pietonale iluminate și vopsite în două culori: alb și roșu

9. Demontarea construcțiilor neautorizate de pe pasajele subterane

10. Amenajarea unui Skatepark în Parcul Valea Trandafirilor

11. Procurarea a 50 de autobuze noi

12. Reamplasarea tomberoanelor de colectare a deșeurilor 

13. Iluminarea și reparația aleilor și delimitarea pistelor pentru bicicliști în Parcul Valea Trandafirilor

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării