main logo
3282

Kroll 2: Scurt rezumat al raportului publicat după 4 ani de la furtul miliardului

După patru ani de la furtul miliardului din sistemul bancar al Moldovei, joi a fost făcut public al doilea raport pregătit de agenţia americană de detectivi Kroll.

Kroll 2: Scurt rezumat al raportului privind furtul miliarduluiFoto: aif.md

Potrivit agenţiei Infotag, primul capitol al raportului este consacrat integral "grupului Şor", format din 77 de companii moldoveneşti (în special, "AA Activ Broker", "Agenţia de Ştiri Novosti Moldova" SRL, "Agercom Grup" SRL, "Air Handling" SRL, "Avia Invest" SRL, "Classica Air" SRL, "Klassika Asigurari" SA, "Dufremol" SRL), care, din ianuarie 2012 până în noiembrie 2014, au fost beneficiarii fluxurilor de credite de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank.

Acestor companii le-au fost transferate $2,9 mlrd. (1 miliard de la BEM, 1,2 miliarde de la BS şi aproximativ 600 de milioane de la UB), transmite Știri.md.

Mai târziu, aceşti bani au fost transferaţi prin ceea ce raportul numeşte "principalul mecanism de spălare a banilor" - o serie de conturi interdependente în două bănci letone, care "se aflau sub control permanent" şi permiteau spălarea banilor primiţi de companii de la băncile din Moldova.

În raport, pe lângă Ilan Şor, apar numele politicienilor implicaţi în partidul său, inclusiv Marina Tauber, Regina Apostolova, precum şi deputatul independent Viorel Melnic.

Știri.md precizează că în raport nu se găsește și lista beneficiarilor finali ai banilor. Documentul are peste 150 de pagini și este în limba engleză.

O sinteză a raportului Kroll-2 a fost publicată la finele lunii decembrie 2017, de Banca Națională a Moldovei. 

Documentul nu conține niciun nume nou al celor implicați în frauda bancară. 

Primul raport al companiei Kroll a fost făcut public de ex-speakerul Andrian Candu încă în 2015.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării