main logo
350

Inițiativă de monitorizare a sexismului și violenței față de femei în alegeri

Asociația „Femei pentru Societatea Contemporană”, împreună cu Platforma Egalitate de Gen, vor realiza monitorizarea sexismului și a violenței față de femei în alegeri, iar rezultatele preliminare le vor prezenta la mijlocul lunii februarie.

Monitorizarea sexismului și a violenței față de femei în alegeriMonitorizarea sexismului și a violenței față de femei în alegeri

Într-o conferință de presă la IPN, Olga Nicolenco, expertă implicată în realizarea studiului, a menționat că este pentru prima dată când subiectul violenței față de femei în campania electorală va fi cercetat în Republica Moldova ca o problemă aparte, transmite Știri.md

Faptul că nu s-a întâmplat până acum, nu înseamnă că în trecut acest fenomen nu a existat. Și anterior au fost reclamate situații când la adresa femeilor candidați au existat amenințări care au vizat familia, copiii. A fost și un caz când unei femei candidat, pentru că nu s-a retras din campanie, i-a fost înfipt un cuțit în ușa locuinței. Iar recent unei candidate i-au fost otrăvite animalele domestice.

Potrivit Olgăi Nicolenco, femeile sunt mai dezavantajate decât bărbații. Având responsabilități suplimentare în familie, în ceea ce privește îngrijirea copiilor și treburile casnice, au mai puțin timp pentru carieră și șanse mai mici să obțină un loc de muncă bine plătit. „Toate aceste situații creează femeilor o stare de frică în a se implica într-o campanie electorală, iar acest fenomen este prezent și la nivel internațional”, a menționat experta.

Olga Bîtcă, președinta Platformei Egalitate de Gen, a făcut referire la un studiu internațional, realizat în rândul a 123 de deputate femei din  45 de state membre ale Consiliului Europei, care a arătat că 85% dintre acestea au fost supuse unei anumite forme de violență în timpul campaniilor electorale sau în timpul exercitării mandatului.

Veronica Lupu, director de proiect „Șanse egale pentru femei în alegeri”, în cadrul căruia va fi realizat studiul, a menționat că este o inițiativă importantă în contextul  în care femeile sunt încurajate să participe în alegeri,  iar pe de altă parte, odată implicate în campaniile electorale, acestea se confruntă cu situații de stigmatizare, blamare și intimidare.

Una din componentele studiului va fi identificarea și colectarea mesajelor sexiste din presă și de pe rețelele de socializare. De asemenea, pe pagina web a Platformei Egalitate de Gen vor fi plasate chestionare completate de cei care vor identifica mesaje agresive sau sexiste asupra femeilor în campania electorală. 

La final, va fi realizată o cartografiere a fenomenului violenței asupra femeilor în alegeri, pentru a vedea cât de răspândit este. De asemenea, societatea va fi informată cum să identifice și unde să raporteze cazurilor de violență verbală, agresiune fizică sau sexistă asupra femeilor în campania electorală.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării