main logo
689

Ilan Șor: Maia Sandu și Andrei Năstase sunt doi pitici care aruncă venin

Președintele Partidului Politic ”ȘOR”, primarul orașului Orhei, Ilan Șor vine cu acuzații în adresa liderilor partidelor de dreapta, Maia Sandu și Andrei Năstase, pe care îi acuză că ar sta în spatele deciziei oficialilor europeni care au anunțat despre posibilitatea revizuirii regimului de vize pentru moldoveni.

Șor: Sandu și Năstase sunt doi pitici care aruncă venin

Pe pagina sa de Facebook, Ilan Șor a venit cu anumite precizări la acest subiect, transmite TVC.

«Liderii partidelor de dreapta au anunțat societatea moldovenească despre faptul că Parlamentul European ar putea revizui regimul de vize cu UE pentru cetățenii Republicii Moldova. Ei au făcut anunțul cu o bucurie nedescrisă, dând de înțeles că anume ei ar sta în spatele deciziei oficialilor europeni, fapt de care nu se îndoiește nimeni», se scrie în mesajul publicat de Ilan Șor pe Facebook.

În contextul în care a fost prezentată informația de către Maia Sandu și Andrei Năstase, primarul de Orhei, Ilan Șor a caracterizat acest comportament ca fiind unul iresponsabil, îndreptat împotriva intereselor cetățenilor țării. În acest sens, Ilan Șor îi acuză direct pe cei doi de trădare și josnicie: 

«Ei demult timp se conduc după principiul: ”Cu cât mai rău, cu atât mai bine”: cu cât mai rău pentru Moldova, cu atât mai bine. Ei sunt convinși că dacă moldovenii vor fi umiliți, se vor apropia și mai mult de realizarea intereselor politice meschine. Privind acești doi pitici, care aruncă venin, te întrebi: există oare o limită a trădării omenești?».

În postarea sa, Ilan Șor dă de înțeles că Maia Sandu și Andrei Năstase acționează împotriva intereselor țării și a cetățenilor. Totodată, primarul de Orhei cataloghează întreaga lor ordine politică ca fiind din anii 1937 care era caracterizat prin șantaj, denunțuri și represiuni.

La finalul postării, Ilan Șor scrie că speră foarte mult ca reprezentanții Parlamentului European să nu cadă pradă celor doi politicieni care vor doar să-și atingă scopurile politice.

«Ce ține de mine, pot promite cu fermitate că având legături puternice în cercurile de politicieni europeni, voi depune un efort considerabil pentru ca această amenințare nedreaptă să nu fie realizată de oficialii europeni», se scrie în mesajul lui Ilan Șor, postat pe pagina sa de Facebook.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării