main logo
1382

Gațcan, lângă Furculiță: Deputatul și-a schimbat locul în Parlament

Deputatul Ștefan Gațcan a revenit astăzi în Parlament. Acesta și-a schimbat fotoliul, din sectorul II unde a stat anterior, în sectorul I, alături de președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță.

Gațcan, lângă Furculiță: Deputatul și-a schimbat locul în ParlamentFoto: captură video

Locul lui Gațcan din sectorul II i-a revenit socialistului Bogdan Țîrdea, transmite Știri.md cu referire la Deschide.md.

În data de 30 iunie, Ștefan Gațcan a anunțat că se retrage din fracțiunea PSRM și se alătură grupului parlamentar Pro Moldova. 

Pe pagina sa de Facebook, deputatul a argumentat acţiunile sale prin faptul că luptele politice interminabile, gravele greșeli de management, deciziile neprofesioniste, lipsa de curaj și chiar admiterea de falsuri în gestionarea crizei COVID-19 ale echipei Partidului Socialiștilor l-au determinat să se detașeze de acest partid. 

La doar o zi, pe 1 iulie, deputatul PSRM, Corneliu Furculiță a publicat un comunicat prin care a informat că Ștefan Gațcan își depune mandatul de deputat. 

Tot acolo, se menționează că Ștefan Gațcan „rămâne parte a echipei PSRM”. Pro Moldova a acuzat că deputatul a fost sechestrat și intimidat de către PSRM. Socialiștii, însă, susțin că Gațcan a fost intimidat de Pro Moldova și au solicitat pază de stat pentru acesta.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării