main logo
2807

Furtul miliardului: Procurorii au ridicat toate actele de la Parlament

Comisia parlamentară de anchetă care urmează să investigheze furtul miliardului nu a reușit să facă rost de actele în baza cărora au lucrat deputații din fosta legislatură, care au investigat anteiror delapidările din sistemul bancar.

Furtul miliardului: Procurorii au ridicat toate actele de la ParlamentFoto: eNews.md

Potrivit unui răspuns oficial venit de la arhiva Parlamentului, pe 26 mai 2015, toate documentele au fost ridicate și transmise Procuraturii Generale, transmite Știri.md cu referire la tv8.md

„Nu există niciun document al Comisiilor Reidman și Răducan. Am făcut un demers repetat la arhiva specială a Parlamentului. Încă nu avem un răspuns”, a declarat Alexandru Slusari, președintele comisiei parlamentare de anchetă.

Acesta a precizat că luni vor începe audierile persoanelor care știu situația din sectorul bancar din perioada 2009-2014. În prima listă pentru audieri au fost incluse 20 de persoane, foști și actuali politicieni și funcționari.

Primele persoane care au fost chemate luni la Parlament, la ora 10.00, sunt Veaceslav Negruță, fost ministru al Finanțelor și Veaceslav Ioniță, fost președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe.

Între timp, deputații așteaptă răspunsuri la solicitările de informații pe care le-au făcut către Banca Națională a Moldovei și Procuratura Generală.

„Și lumea a auzit despre activitatea comisiei și au început să parvină cu țârâita documente”, afirmă Alexandru Slusari.

Amintim că noua majoritate din Parlament a creat o comisie de anchetă care să elucideze circumstanțele devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și cum s-a produs frauda de la Banca de Economii. În comisia parlamentară au fost delegați nouă deputați: trei din partea Partidului Socialiștilor, trei membri ai Blocului ACUM și trei deputați din opoziție.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării