main logo
584

Foștii președinți ai Legislativului, în vizită de Ziua Parlamentului

Foștii președinți ai Legislativului au fost invitații lui Andrian Candu de Ziua Parlamentului.

Foștii președinți ai Legislativului, în vizită de Ziua ParlamentuluiFoștii președinți ai Legislativului, în vizită de Ziua Parlamentului

”Este o întâlnire cu colegii, la care facem schimb de impresii și experiență și care cred că trebuie să devină tradiție. Astfel ca în fiecare an, de 23 mai, să ne vedem la Parlamentul Republicii Moldova”, a spus Andrian Candu. 

Potrivit lui Andrian Candu, este regretabil că fiecare legislatură nouă nu lua în calcul experiența predecesorilor săi. ”Putem învăța din greșelile care s-au comis, dar și prelua anumite lucruri bune care s-au realizat în acești 27 de ani de când există Parlamentul Republicii Moldova. Cred că suntem suficient de maturi să asigurăm continuitatea proceselor politice, a proiectelor sociale și a reformelor, deoarece numai printr-o asemenea abordare putem construi un stat puternic, în care oamenii să fie în siguranță și să aibă încredere în ziua de mâine”, a menționat președintele Parlamentului. 

Andrian Candu a făcut apel către foștii președinți ai Parlamentului să facă donații la muzeul Legislativului, inaugurat anul trecut, după adoptarea pachetului de integritate, transmite Știri.md.

Aceasta este prima întâlnire de acest fel organizată de un președinte de Parlament. 

Ziua Parlamentului este sărbătorită pe 23 mai, când în 1991, conform deciziei Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti de legislatura a XII-a, constituit în urma primelor alegeri democratice, fosta republică unională RSSM se transformă în Republica Moldova, iar Sovietul Suprem devine primul Parlament al Republicii Moldova. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării