main logo
2136

Filat, întrebat dacă a luat mită de la Șor și dacă a participat la furt

„Ați participat la furtul miliardului?” și „ați luat mită de la Ilan Șor?”. Sunt două întrebări la care ex-premierul Vlad Filat a răspuns negativ în cadrul unui interviu acordat marți, 16 iulie.

Filat, întrebat dacă a luat mită de la Șor și dacă a participat la furtFoto: Știri.md

„N-am participat la furtul miliardului. E răspunsul meu la întrebarea dumneavoastră directă”, a răspuns Filat, transmite Știri.md cu referire la Agora.

„Mită de la Șor n-am luat. Cadori de la Șor am primit, la fel cum primiți dumneavoastră cadouri de la zile de naștere și la evenimente, la fel și eu am primit”, a spus Filat.

Acesta a mai adăugat că autodenunțul scris de Ilan Șor, în baza căruia procurorul general Gurin a venit în Parlament să solicite ridicarea imunității deputatului Filat este „mincinos” și trebuie demolat într-o ședință de judecată publică și liberă. 

„N-am avut posibilitatea de a face o expertiză, să probez declarațiile, să audiem martorii”, a spus Filat cu referire la autodenunțul lui Șor.

Legat de cadourile primite de la fostul primar de Orhei, Filat a declarat, în cadrul unui alt interviu acordat recent, că Ilan Șor era o persoană „aparent corectă și pozitivă, care nu părea să ascundă ceva.

„Ilan Șor atunci era un om aparent corect, pozitiv, eu de exemplu n-am văzut ceva ascuns în comportamentul lui. Șor practic a crescut în casa familiei Lucinschi. 

El era foarte apropiat familiei, ajutat, după ce a rămas fără tată de mic copil. Știți cine mi-a făcut cunoștință cu Șor? Chiril Lucinschi. 

Cum s-a purtat Șor în raport cu mine? Asta trecem cu vedearea. Dar cum s-a comportat el cu familia Lucinschi? Asta chiar nu o pot înțelege. Sunt niște limite morale pe care nu poți să le depășești”, a declarat Vlad Filat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării