main logo
747

Expert: Este imposibilă prietenia cu Rusia în situația actuală

Directorul Institutului pentru iniţiative strategice, fostul deputat al Partidului liberal democrat din Moldova Vadim Pistrinciuc, consideră că în situaţia actuală este imposibil să fii prieten cu Rusia.

Expert: Este imposibilă prietenia cu Rusia în situația actualăFoto: newsmaker.md

Potrivit Infotag, el a declarat aceasta într-un interviu pentru proiectul NonFiction Internet, transmite Știri.md.

"Este imposibil să fii prieten cu Rusia. Din punct de vedere pur tehnic, în prezent suntem o ţară neutră. Dar din punct de vedere ideologic, uman, umanist, suntem, desigur, împotriva războiului. Şi trebuie să ajutăm ţara vecină din punct de vedere umanitar.

Mai mult, pentru nimeni nu este un secret că Moldova a fost şi ea ţinta acestei operaţiuni militare ruseşti. Oficiali de rang înalt şi militari ruşi au vorbit despre aceasta în mod public", a amintit Pistrinciuc.

Comentând declaraţiile ex-preşedintelui Igor Dodon despre necesitatea de a fi în relaţii de prietenie cu Rusia, expertul a spus că acestea sunt speculaţii.

"Să spun că Dodon arată ca un bufon - nu este aşa. Aceasta este o chestiune deosebit de serioasă. Arată ca un mincinos - înţelege că acest lucru este imposibil, dar vorbeşte pentru că vrea să facă pe plac cuiva, să arate că este mai pro-rus decât Putin. Pur şi simplu face anumite afirmaţii, gândindu-se că, făcând acest lucru, va putea convinge actualul guvern de necesitatea unei asemenea prietenii, pentru ca guvernarea să piardă sprijinul altor oameni", a spus el.

În opinia sa, "Dodon arată ca un vânzător de aer care vinde aer stricat".

"Este foarte greşit din partea lui că nu a găsit retorica potrivită. Cred că el însuşi înţelege că acest război se va încheia cu înfrângerea Rusiei, această înfrângere a început pe 24 februarie anul trecut. Cred că Dodon înţelege perfect că aceasta este prăbuşirea Rusiei de astăzi, a elitelor sale şi a tuturor celor care susţin războiul şi escaladează situaţia", a spus Pistrinciuc, menţionând că printre acestea se numără şi unele partide centriste şi persoane publice rusofone din Moldova.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării