Dorin Recean: Noi construim Europa acasă absolut în toate domeniile
Premierul Dorin Recean admite o eventuală amânare a deciziei Consiliului European privind lansarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„Trebuie să muncim în continuare. Reformele pe care le implementăm, legislația pe care o ajustăm sunt pentru cetățenii Republicii Moldova. Noi construim Europa acasă absolut în toate domeniile. Dacă nu se întâmplă în decembrie, se întâmplă în martie, dacă nu în martie, oricum se va întâmpla. Dar noi trebuie să continuăm să implementăm reformele necesare pentru cetățenii noștri, trebuie să continuăm să construim Europa la noi acasă. Noi avem făcută deja o alegere. Avem ferma convingere că vom deschide negocierile. Moldova este campion la implementarea recomandărilor. Comisia Europeană a apreciat rezultatul reformelor. Poziția noastră este că noi trebuie să fim împreună cu Ucraina, la pachet, pentru deschiderea negocierilor. Suntem alături de prietenii și vecinii noștri. Noi suntem recunoscători pentru curajul și vitejia ucrainenilor. Astăzi ucrainenii asigură pacea și securitatea în regiunea noastră", a menţionat Recean în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la un post de televiziune privat, transmite Știri.md cu referire la publika.media.
De menţionat că, în ultima perioadă, tot mai multe voci din Republica Moldova au ridicat ipoteza privind posibila amânare a deciziei de a începe negocierile pentru aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.
Comisia Europeană a recomandat pe 8 noiembrie Consiliului European deschiderea negocierilor de aderare la UE pentru ambele state. Decizia privind inițierea negocierilor de aderare a Moldovei și Ucrainei la Uniunea Europeană urmează a fi luată de către Consiliul European la Summitul din 14-15 decembrie.