main logo
704

Dodon: Licența magazinelor duty free din stânga Nistrului, retrasă

Vineri, Parlamentul va anula în regim de urgenţă modificările la Codul vamal (adoptate de majoritatea parlamentară anterioară în 2015) privind comerţul fără taxe în regiunea transnistreană.

Dodon: Licența magazinelor duty free din stânga Nistrului, retrasă

 Anunţul a fost făcut de preşedintele Igor Dodon joi, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate (CSS).

Potrivit agenţiei Infotag, el a spus că "activitatea magazinelor duty free a fost suspendată, însă trebuie să fie anulate şi normele legale care permit comerţul fără taxe în regiunea transnistreană pentru a opri definitiv folosirea schemelor de contrabandă prin regiune", transmite Știri.md.

Preşedintele a spus că CSS a audiat rapoartele Procuraturii Generale şi Băncii Naţionale cu privire la furtul miliardului şi la cel de-al doilea raport Kroll.

"Procuratura a iniţiat sechestrarea bunurilor, a blocat activele mai multor persoane care ar putea fi implicate în furt. Acest lucru se referă şi la centrul comercial "Gemeni", la compania "prime". 

Reprezentanţii investigaţiei au subliniat că, dacă va avea dovezi, Procuratura Generală ar putea veni cu iniţiativa de a ridica imunitatea unor deputaţi", a declarat Preşedintele.

Potrivit lui, CSS "a solicitat Procuraturii şi BNM să confirme autenticitatea informaţiilor legate de Kroll-2 care au apărut în spaţiul public".

"Întrebări către Procuratură rămân chiar şi după plecarea lui Eduard Harunjen", a spus Preşedintele, menţionând că "Parlamentul va adopta amendamente la Legea privind procuratura". 

Acest lucru îi va permite Preşedintelui să numească un procuror general interimar până la desfăşurarea concursului obligatoriu al candidaţilor pentru această funcţie.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării