main logo
477

Discuţii privind votul mixt. O delegație a Comisiei de la Veneția și a Oficiului OSCE, în vizită la Chişinău

O delegație a Comisiei de la Veneția și a Oficiului OSCE pentru instituţii democratice şi drepturile omului se va afla astăzi la Chişinău.

Delegația Comisiei de la Veneția, despre votul mixt în MoldovaDelegația Comisiei de la Veneția, despre votul mixt la Chișinău

Experţii vor discuta cu oficialii moldoveni despre modificările în legislaţia electorală privind trecerea la sistemul mixt de vot și vor elabora un aviz comun, informează Publika.md

Delegaţia va avea pe parcursul zilei întrevederi cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi cu toate fracţiunile parlamentare. De asemenea, experții se vor întâlni cu reprezentanţi ai societăţii civile şi cu membrii Comisiei Electorale Centrale și ai Comisiei pentru formarea circumscripțiilor electorale.

Amintim că proiectul privind trecerea la sistemul electoral mixt a fost votat în data de 20 iulie 2017 de către 74 de deputaţi. Documentul prevede ca, la alegerile parlamentare, jumătate din deputați să fie aleși pe liste de partid, iar cealaltă jumătate în circumscripții uninominale.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării