main logo
859

Diplomați străini, prezenți la ședința de judecată în dosarul lui Dorin Chirtoacă

Dosarul lui Dorin Chirtoacă a intrat în vizorul misiunilor diplomatice.

Diplomați străini, prezenți la ședința de judecată în dosarul lui ChirtoacăDiplomați străini, prezenți la ședința de judecată în dosarul lui Dorin Chirtoacă

Diplomați străini au fost prezenți astăzi la proces. Tot astăzi, urma să fie audiat Igor Gamrețki, fostul șef al Direcției Transport a Primăriei. Ședința a fost, însă, amânată, scrie tv8.md.

„Noi am solicitat de la organismele internaționale observatori în măsura în care acest lucru este posibil. Din câte am înțeles astăzi, au fost de la Ambasada Statelor Unite”, afirmă Dorin Chirtoacă, primar suspendat.

Ședința de astăzi a fost amânată deoarece judecătorul nu a primit răspuns de la CSJ în privința unui demers expediat anterior Curții vizând aplicabilitatea prevederilor legale.

„Instanța fuge își declină competența se eschivează de la examinarea acestor cereri, ultima dată readresarea către Curtea Supremă de Justiție după un aviz ca să-i spună Curtea Supremă cum să procedeze instanței de la Buiucani cum să examineze aceste cereri”, a declarat Dorin Chirtoacă, primar suspendat.

„Avocații iarăși ca la toate ședințele au câte o cerere, cereri care sunt înaintate intenționat pentru a tergiversa examinarea cauzei penale”, afirmă Dumitru Robu, procuror.

Astăzi Dorin Chirtoacă și Igor Gămrețki au dat din nou ochi în ochi. Fostul Șef de la Transporturi trebuia să fie audiat în calitate de martor, în dosarul în care este învinuit Dorin Chirtoacă. Acesta nu a fost audiat și a refuzat să facă declarații.

„D-nule Gamrețki ce urma să faceți azi în instanță”.

Dorin Chirtoacă a comentat și activitatea Silviei Radu din Primărie. „Dna Radu și toți ceilalți care au apărut acuma zilele astea, ei nu au ce căuta acolo și, din păcate, ea o confirmă prin modul pe care îl manifestă. Omul când spune că eu sunt șefa dvs, înseamnă că își dă seama și recunoaște că nu este nici un fel de șefă și că ea conștientizează această chestiune. Asta cu sala de ședințe asta a fost o improvizație și o parodie a ședinței primăriei”, susține Dorin Chirtoacă, primar suspendat.

Primarul suspendat este bănuit de trafic de influență în dosarul parcărilor cu plată, dar și de prejudicierea bugetului municipal cu aproape 66 de milioane de lei. Acesta se declară nevinovat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării