main logo
4207

Cum explică Diacov neparticiparea unor deputați PDM la ședința discretă cu PSRM

Președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov a explicat pentru deschide.md de ce unii deputați PDM, nu au participat la ședința discretă cu PSRM.

Cum explică Diacov lipsa unor deputați PDM la ședința cu PSRMFoto: știri.md

Totodată, Diacov a declarat că deputații PDM și PSRM se vor mai întruni în astfel de ședințe, transmite Știri.md cu referire la deschide.md.

Diacov a declarat pentru deschide.md că la ședința respectivă au fost invitați doar vicepreședinții celor două formațiuni, de aceea Vladimir Cebotari și Sergiu Sîrbu au lipsit de la ședință.

„Au fost invitați doar vicepreședinții, iar Andrian Candu n-a fost, fiindcă e dus într-un raion. Nu am discutat despre niciun act de guvernare, am discutat despre proiecte sociale. 

(...) Pe viitor vor mai fi astfel de ședințe și s-ar putea să participe chiar și miniștrii ca să vedem dacă se descurcă cu sarcinile lor”, a declarat Dumitru Diacov pentru deschide.md.

Diacov a mai specificat că ședința a fost organizată la inițiativa ambelor partide.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării