Criza energetică, discutată de Dorin Recean cu partenerii externi
Prim-ministrul Dorin Recean a avut joi o întrevedere cu ambasadorii acreditați în Republica Moldova, precum și cu reprezentanții organizațiilor internaționale, în cadrul căreia au fost analizate problemele din sectorul energetic cauzate de sistarea livrărilor de gaze rusești către regiunea transnistreană.
Serviciul de presă al Guvernului a declarat că participanții la reuniune au discutat despre posibilitățile de a atenua consecințele întreruperii furnizării gazelor pentru cetățeni și întreprinderi pe termen scurt și de a contribui la securitatea energetică a Republicii Moldova pe termen lung, transmite Știri.md cu referire la Infotag.
De asemenea, participanții la reuniune au discutat o listă a necesitaților de asistență externă pentru a sprijini cetățenii și instituțiile publice moldovenești, în vederea consolidării sustenabilității energetice și economice a Moldovei.
Prim-ministrul a vorbit despre sprijinul acordat locuitorilor din Zona de Securitate, care suferă fără energie electrică.
„Moldova va continua să ofere asistență locuitorilor din regiune, eforturi în dialog cu administrația de la Tiraspol. Dacă va fi nevoie de un mecanism real de furnizare a gazului, noi suntem gata să-l oferim”, a reiterat el.
Oficialii au discutat despre un program de compensații pentru locuitorii de pe malul drept al Moldovei. Prim-ministrul a subliniat că eficiența energetică și creșterea ponderii surselor regenerabile de energie sunt necesare pentru Republica Moldova pe termen lung.
Potrivit comunicatului de presă, diplomații au exprimat disponibilitatea țărilor lor de a sprijini autoritățile și cetățenii pe termen scurt și lung pentru depășirea situației actuale, inclusiv prin contribuția la majorarea Fondului pentru Reducerea Vulnerabilității Energetice.