main logo
385

Comisia parlamentară va angaja experți pentru a evalua legalitatea privatizărilor

Comisia parlamentară de anchetă pentru analiza modului de organizare şi desfăşurare a privatizărilor proprietăţii publice (2013-2019) va angaja experţi care vor ajuta la lucrările comisiei.

Munteanu: Vom angaja experți pentru a evalua legalitatea privatizărilor

Anunţul a fost făcut de preşedintele comisiei, Igor Munteanu.

Potrivit agenţiei Infotag, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă după şedinţa comisiei, el a spus că membrii acesteia au decis să angajeze experţi care va oferi consultanţă pentru a evalua contractele de privatizare/concesiune, precum şi modul în care acestea au fost îndeplinite.

Potrivit lui, la şedinţă a fost aprobată şi lista întreprinderilor a căror privatizare/concesiune urmează să fie verificată în primul rând - "Tutun CTC", Aeroportul Chişinău, Gările şi Staţiile Auto şi compania aeriană "Air Moldova". Acestea au fost selectate în baza criteriilor de importanţă, rezonanţă, cota statului şi situaţia financiară.

Munteanu a subliniat că această comisie nu înlocuieşte organele de urmărire penală, având doar scopul de a facilita evaluarea legalităţii privatizării sau concesiunii, deoarece este nevoie de poziţia politică a Parlamentului referitor la cazurile de rezonanţă.

El a reamintit că comisia trebuie să prezinte peste 110 zile un raport complet privind privatizarea şi concesionarea întreprinderilor importante.

Membrul comisiei, Vlad Batrîncea, a spus că în primul grup au fost selectate întreprinderi a căror privatizare/concesiune a provocat prejudicii intereselor statului şi bugetului.

"Air Moldova a fost o companie profitabilă, dar autorii înstrăinării ei au pus în aplicare un plan criminal pentru aducerea treptată şi artificială a companiei într-o situaţie financiară deplorabilă. Este vorba de cumpărarea bunurilor necesare la preţuri inadecvate, exorbitante. Aceeaşi tactică a fost şi cu "Tutun-CTC", dar acolo situaţia este şi mai dramatică. Persoanele care au capturat ţara au vândut compania pentru 160 de milioane de lei sau 8 milioane de euro, în ciuda faptului că preţul de piaţă al unei astfel de întreprinderi este de aproximativ 1 miliard de euro", a spus el.

Potrivit deputatului, comisia a primit lista fostelor întreprinderi de stat, ale căror preţuri în 2009 erau mai mari decât în 2013-2014, când acestea au fost vândute.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării