main logo
1212

Comisarul european pentru extindere va efectua o vizită la Chișinău

Mai mulți oficiali europeni, printre care și comisarul european pentru extindere și vecinătate, Oliver Varhelyi, vor veni miercuri, 10 iulie, la Chișinău. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, în cadrul vizitei vor fi discutate agenda europeană și modalitățile prin care Republica Moldova poate avansa în procesul de integrare europeană.

Comisarul european pentru extindere va efectua o vizită la ChișinăuOliver Varhelyi/Foto: Euronews

„Suntem în așteptarea mai multor oficiali europeni care vor vizita țara noastră în această zi de miercuri. Vom găzdui vizita comisarului european pentru extindere, Oliver Varhelyi, care va vizita țara noastră, inclusiv va susține o conferință de presă cu premierul Recen, în după amiaza zilei de miercuri”, a spus Daniel Vodă în cadrul unei conferințe de presă, transmite Știri.md, cu referire la radiomoldova.md. 

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Executivului a specificat că oficialii vor discuta despre agenda europeană, în special despre „modalitățile prin care putem să avansăm pe subiectele de actualitate în ceea ce vizează procesul de integrare europeană al Republicii Moldova, accesarea de oportunități noi pentru țara noastră în contextul în care am deschis procesul de negocieri și urmează munca tehnică în grupurile de lucru”.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării