main logo
2404

Ce spune Alexandru Tănase despre avizul Comisiei de la Veneția

Fostul ministru al Justiției, Alexandru Tănase ar fi văzut draftul avizului pe care Comisia de la Veneția urmează să-l facă public în scurt timp.

Ce spune Alexandru Tănase despre avizul Comisiei de la VenețiaFoto: Agora.md

Tănase a declarat, în cadrul unei emisiuni de la TV8, că este „un proiect destul de dur” și că are o abordare pe care nu a mai întâlnit-o, transmite Știri.md cu referire la Agora.md.

„Eu am văzut draftul. Persoanele care sunt delegate în Comisia de la Veneția din partea unui stat, nu participă la subiectul acestui stat. Prin urmare, nici eu și nici domnul Eșanu nu suntem în situația să spunem ceea ce credem. Eu am văzut acel proiect al comisiei. Da, este un proiect destul de dur. Până acum asemenea abordări nu am mai văzut. Este pentru prima dată când la Comisia de la Veneția se expune pe hotărârile unei instituții de jurisdicție constituțională. Risc să-mi scape ceva, dar din ceea ce-mi amintesc eu nu cunosc asemenea precedente”, a declarat Alexandru Tănase.

Știri.md amintește că Comisia de la Veneția a concluzionat că Curtea Constituțională „nu și-a respectat propriile proceduri și nici principiul egalității părților în ceea ce privește recenta criză politică”.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării